Programul ‘Şcoli sigure şi sănătoase’, aprobat de Guvern. Proceduri simplificate pentru consolidarea clădirilor şcolare
Sursa foto: Facebook Guvernul României
Guvernul a aprobat, printr-o ordonanţă de urgenţă, Programul Naţional de Investiţii ‘Şcoli sigure şi sănătoase’, care va include toate clădirile de şcoli expertizate cu grad de risc seismic I şi care prevede proceduri şi simplificate în vederea consolidării acestor clădiri, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
‘În ceea ce priveşte Programul Naţional de Investiţii ‘Şcoli sigure şi sănătoase’, un program care va include toate clădirile de şcoli expertizate astăzi în risc seismic 1, respectiv cele care vor fi expertizate în continuare în această clasificare de risc seismic 1, am fost în măsură să prezentăm astăzi proiectul de ordonanţă de urgenţă cu toate avizele, astfel încât Guvernul, în urma dezbaterii acesteia, a fost de acord cu aprobarea ei. Aici vorbim de proceduri simplificate, pentru a ajunge la consolidarea clădirilor acestor şcoli’, a declarat Cseke Attila, miercuri, într-o conferinţă la Palatul Victoria.
În primul rând, a adăugat ministrul, procedura prevede ca Ministerul Educaţiei Naţionale, care gestionează această listă, să transmită Ministerului Dezvoltării, după intrarea în vigoare a ordonanţei, lista actualizată a clădirilor de şcoli cu risc seismic 1, care va fi urmat de un ordin de ministru al Dezvoltării prin care aceste clădiri vor fi incluse în programul naţional de consolidare.
‘Vom cere, evident, şi acordul proprietarului, care este în fiecare caz, cel puţin până acum, autoritatea locală, primăria, după care documentaţia va fi întocmită de către beneficiar, de autoritatea locală. În momentul în care această documentaţie este întocmită se va face şi se va încheia contractul de finanţare asigurat din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării’, a precizat ministrul.
Conform acestuia, actul normativ prevede câteva etape de eficientizare în implementarea acestor proiecte.
‘Avem aceste standarde din PNRR, pe care le vom folosi şi aici la finanţarea naţională. Din procedura de întocmire a documentaţiei tehnice economice, partea de documentaţie necesară pentru reabilitări-consolidări de clădiri va fi redusă, în sensul în care se va trece direct la întocmirea unui proiect tehnic, pe baza acestor elemente, standarde de cost, respectiv soluţia propusă în raportul de expertiză, astfel încât să scurtăm perioada de întocmire a acestor documentaţii.
Termenele de emitere a avizelor şi acordurilor prevăzute de legislaţia în vigoare vor fi de asemenea reduse, astfel încât beneficiarul, adică autoritatea locală, să primească aceste avize şi acorduri într-un termen… cu termene reduse, inclusiv termenele pentru eliberare certificatului de urbanism şi, în final, autorizaţia de construire sunt termene reduse prin această ordonanţă de urgenţă’, a explicat Cseke Attila.
De asemenea, a subliniat el, s-a prevăzut un text privind posibilitatea utilizării unor proceduri accelerate de achiziţie publică de lucrări, având în vedere situaţia urgenţă sau situaţia extraordinară în care sunt aceste clădiri, mai ales cu referire la cele care sunt afectate în judeţul Gorj.
‘Contractele se vor încheia multianual, pe termen de maxim trei ani, cu posibilitatea de prelungire, dar, evident, vom monitoriza aceste contracte, astfel încât autorităţile locale să-şi îndeplinească această obligaţie cu finanţare de la bugetul de stat şi să demareze cât mai rapid execuţia lucrărilor’,