Model unic pentru factura la electricitate pentru toți consumatorii, din această primăvară. Cum va arăta
Model unic pentru factura la electricitate pentru toți consumatorii, din această primăvară. Cum va arăta / Foto: Pixabay, de ColiN00B
Află în articol ce informații va conține modelul unic pentru factura la electricitate.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a introdus un model unic pentru factura la electricitate. Prin urmare, de la 1 aprilie prin noul regulament de furnizare a energiei electrice, toți consumatorii casnici vor avea același model de factură la electricitate indiferent de furnizorul de energie electrică pe care l-au ales.
Noul model de factură va conține o serie de beneficii pentru clienți și informații utile, care îi vor ajuta să înțeleagă mai bine factura la energie electrică. Astfel, facturile emise clienților casnici pentru consumul de energie electrică vor conține informații standard, precum:
– perioada de facturare,
– cantitatea de energie de energie electrică facturată,
– prețul final exprimat în lei/kWh sau lei/MWh,
– data scadentă a plății.
De ce s-a luat această decizie
„Scopul este simplificarea facturii. Am stabilit acele elemente care trebuie să apară în factură, împărțind informațiile în 2 grupe mari. În prima pagină vor fi doar elemente esențiale și în a doua, alte informații utile, pentru că sunt și consumatori care nu sunt interesați de aceste detalii, dar ele vor apărea în anexă.
Pasul 2 este contractul cadru, care este în dezbatere publică și conține și un model de factură, iar prin asta propunem așezarea în pagină a acelor informații deja stabilite prin regulamentul de furnizare. Este în consultare publică pentru două săptămâni. Acest contract cadru și modelul de factură va fi aplicat începând cu facturile din lunile aprilie-mai”, a spus Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte al Autorității Naționale de reglementare în Domeniul Energiei, potrivit euronews.ro.
În plus, noul model de contract cadru propus de ANRE permite consumatorilor vulnerabili să eșaloneze plata pe minim 3 luni.
”Toți clienții vulnerabili, indiferent dacă se facturează o singură lună și au dificultăți financiare pot să solicite furnizorului plata eșalonată pe 3 luni, fără să mai plătească nicio penalitate (…) În cazul în care furnizorul va emite cu întârziere factura și cuprinde o perioadă mai mare decât perioada normală de consum de o lună, atunci automat, fără să ceară clientul, trebuie să ofere posibilitatea plății eșalonate, în rate, cel puțin pe perioada facturată. Sunt mulți furnizori care au întârzieri în această perioadă și sperăm ca problemele care au apărut în 2022 să nu se mai repete”, a mai spus Zoltan Nagy-Bege.
Potrivit vicepreședintelui ANRE, se lucrează și la modelul unic pentru facturile la gaze naturale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News