Republica Moldova, o ţintă tentantă pentru Putin
Vladimir Putin a anulat, marți, un decret semnat în 7 mai 2012, care garanta respectarea suveranității, integrității teritoriale și a neutralității Republicii Moldova în stabilirea statutului special al Transnistriei.
Senatorii americani Dick Durbin şi Jeanne Shaheen, aflaţi în vizită la Bucureşti, au declarat că „ambiţiile lui Putin trec dincolo de Ucraina”, iar sprijinul acordat de NATO pentru această ţară are rolul de a-l descuraja să încerce acelaşi lucru şi cu alte state din regiune, precum Republica Moldova, care este „o ţintă tentantă”, informează Agerpres.
„Ne temem că ambiţia lui Putin trece dincolo de Ucraina. Republica Moldova este un exemplu clasic. Este o ţară care, geografic, se află lângă Ucraina şi lângă un aliat NATO (România – n.r.), aşa că este o ţintă tentantă.
Trebuie să îi transmitem clar lui Putin că agresiunea din Ucraina îl va costa. Se întâmplă deja şi se va întâmpla în continuare. Nu trebuie să spunem că NATO nu are nicio responsabilitate şi ar trebui să lase Ucraina să se apere singură, pentru că temerea noastră este ca Putin să nu folosească aceeaşi strategie şi faţă de alte ţări nevinovate.
Mă uit la Moldova şi mă gândesc că se află într-o situaţie geografică vulnerabilă. Sper că nu se va întâmpla nimic de acest fel, dar acesta este motivul implicării NATO în războiul din Ucraina”, a declarat senatorul democrat Dick Durbin, citat de digi24.ro.
Preşedintele SUA, Joe Biden, s-a adresat în timpul discursului susținut marţi, la Varșovia, și Maiei Sandu, președinta Republicii Moldova, cu un mesaj puternic de susţinere pentru Republica Moldova. „Ne dorim ca și oamenii din Moldova să trăiască în libertate. Doamnă președinte Sandu, suntem mândri să stăm alături de dumneavoastră”, a spus președintele Statelor Unite.