Teoretic, ceea ce prevede PNRR nu ar fi foarte greu de îndeplinit și, mai mult, chiar ar fi în interesul direct al României.
O lege bună a avertizorului de integritate ar împiedica, inclusiv prin protecția oferită celui care denunță, cât mai multe din matrapazlâcurile de toate felurile, care sărăcesc România.
Cu cât guvernările pot folosi mai eficient banii, gradul de mulțumire pe care ele îl pot oferi populației e mai mare. Deci succesul lor politic e mai mare.
Pe de alta parte, un sistem de pensii echitabil și cât mai stimulativ pentru contribuție degrevează bugetul de povara pensiilor speciale și chiar a părții nesustenabile acum a celor contributive, deci banii publici pot fi folosiți mai bine, pensiile pot fi mai mari, iar electoratul mai mulțumit.
În plus, cu excepția beneficiarilor lor, nu cred că există persoană, indiferent ce partid votează, care să nu deteste această formă în primul rând de inechitate. Ideea că unii sunt speciali și alții ordinari este piatră de moară electorală pentru orice partid.
Și totuși, majoritatea de la București este dispusă să piardă șansa de a primi bani din PNRR, atât de importanți, vitali aș spune, o șansă excepțională pentru dezvoltarea țării, și să plătească prețul electoral pentru asta, decât să ia de coarne taurul celor două reglementări.
Legea avertizorului a fost mutilată în parlament, adoptată, trimisă de președinte la reexaminare ca urmare a semnalelor de la Bruxelles, mermelită puțin în Parlament, dar tot departe de standardele europene.
Legea pensiilor speciale este ori o încercare de a prosti Bruxellesul, deci ticăloșie, ori o dovadă de cretinism.
Când PNRR scrie că trebuie să treci pe contributivitate și tu nu desființezi nici măcar o pensie specială, ba pe cele ale politicienilor nici măcar nu le coafezi nițel, când CCR îți spune clar că nu poți modifica toate pensiile printr-o lege și tu fix asta faci, eu altă explicație decât ticăloșie sau cretinism nu găsesc.
De ce această rezistență?
Pentru că nu este vorba doar despre cele două reforme care, pe fond, ar aduce beneficii electorale importante pentru toate partidele.
Este vorba despre o reformă cu mult mai problematică pentru care cel puțin partidele tradiționale nu sunt pregătite.
Pe cine afectează eficiența avertizorilor de integritate? Pe directorii de instituții, în principiu. Cine sunt ei? În cea mai mare parte clienți politici.
Ce fac ei prin faptele susceptibile de a fi reclamate? Bani pentru ei și pentru binefăcătorii care i-au plantat acolo. Partea proprie și parandărătul.
Dacă nu există recompensă, la ce bună oboseala?
Cine sunt beneficiarii pensiilor speciale? Cu excepția magistraților, care oricum nu pot rămâne fără ele, și ale militarilor, singurele pentru a căror desființare nu există o susținere covârșitoare a publicului, sunt cam două categorii.
Pe de-o parte tot clienți politici, astfel blagosloviți ca să servească bine și fidel stăpânul politic.
Pe de altă parte,
