Mii de militari ruşi au sunat de pe front la „I Want to live”, un call-center ucrainean, pentru a se preda
Peste 6.500 de militari ruşi ar fi intrat în contact, în ultimele luni, cu forţe ucrainene, pentru a se preda, printr-un centru de apeluri telefonice, denumit „I Want to live”.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului ucrainean al Prizonierilor de Război, Vitali Matvienko, toţi cei care au apelat la call-center au fost identificaţi drept combatanţi în armata rusă.
”La eliberarea Hersonului, am primit apeluri de la ruşi care ne-au cerut «salvaţi-ne (…), batalionul nostru este în întregime zdrobit, mai avem 19 militari, vă rugăm scoateţi-ne din rahatul ăsta”, a declarat cotidianului britanic The Guardian, Vitali Matvienko.
Acest hotline – mutat recent într-un loc secret, pentru a se evita orice amestec rus – a înregistrat 6.543 de cereri de la militari ruşi, începând de la 15 septembrie, data când a fost înfiinţat acest call center, scrie News.ro.
Vladimir Putin anunţa atunci o mobilizare parţială a 300.000 de rezervişti, în urma unor înfrângeri usturătoare într-o contraofensivă ucraineană.
The Guardian precizează că nu este în măsură să confirme aceste date.
Vitali Matvienko a refuzat să spună cotidianului câţi militari ruşi s-au predat în urma acestor apeluri telefonice.