Iohannis nu vrea sau nu mai poate să dea jos scroafele pe care le-a suit în copaci? Harta mizeriei
Pe măsură ce apar informații despre plagiatul lui Lucian Bode, harta mizeriei se extinde. Și dacă acest scandal sulfuros are un merit, acela este că, pentru cine vrea să-și păstreze luciditatea și nu se rezumă la sete de sânge politic, redă anatomia detaliată a unui teribile crize de sistem.
Acest sandal nu este, nu trebuie să fie doar despre Lucian Bode, până la urmă doar încă unul dintre impostorii din politica românescă, poate doar mai ridicol.
Plagiatorul nu își acordă singur titlul. Există o întreagă mașinărie al cărei rol este ar fi tocmai se asigure că acordarea titlului se bazează pe autentică excelență.
Dar mașinăria aceasta este blocată din motive profunde, foarte bine descrise de președintele Comsiei de etică de la UBB, prof. Dacian Dragoș, într-un interviu pentru SpotMedia.ro.
Pe scurt, legea însăși nu ia în serios doctoratul, nu se investește nimic în el, nu se asigură finanțare serioasă astfel încât și doctorandul, și îndrumătorul numai asta să facă. Așa cum este el conceput în România, doctoratul nu poate scoate decât prin minune și uriașe sacrificii personale teze solide.
Apoi e vorba despre complicitățile și mizeriile din lumea universitară, unde o mână spală pe alta, unde fiecare are și oferă protecție, unde oportunismul este slinos și imens, la fel ca lașitatea.
Prof. Dragoș a dezvăluit, stupefiant, că în 2018, când au propus entuziaști acordarea titlului de doctor, cei trei profesori din comisia de doctorat a dlui Bode – Radu Carp (UB), Dan Lazăr (UBB) și Adrian Basarabă (UVT) – aveau pe masă raportul softului antiplagiat. Știau că lucrarea lui Bode era viciată. (prof. Carp neagă că ar fi văzut un asemenea raport și spune cum s-au desfășurat lucrurile în 2018).
A știut și CNATCDU. Toți decidenții au știut și totuși Bode a primit titlul de doctor.
De ce? Poate pentru că unul dintre profesori spera să ajungă ministru de Externe din partea PNL, alții pentru cine știe ce așteptări sau temeri politice aveau.
Sau pur și simplu nu au vrut să îl înfrunte pe îndrumătorul tezei mizerabile, care astăzi este ditamai rectorul Academiei SRI și contestă competențele unui profesor de la Oxford.
Dacă oamenii aceștia își făceau datoria la un nivel decent, nici măcar maximal, dacă nu asumau prostituția intelectuală, cazul Bode nu exista.
Poate că UBB nu s-a ridicat la standardul maximal și sigur poartă o vină pentru acordarea acestui doctorat scandalos. Dar, până la urmă, și-a admis eroarea și a făcut actul sanitar al oficializării plagiatului, asumând riscuri importante. A mers pe sârmă între prevederi legale pentru a da verdictul.
Dar câte universități au asumat asemenea igienizări, chiar înainte de apariția Deciziei 364/2022 a CCR?
Și riscurile la care se expune UBB nu sunt neglijabile. „Justiția parcă e un avocat al plagiatorilor”, spune prof. Dragoș. Și nu e vorba numai despre Decizia CCR luată într-o dezamăgitoare unanimitate, deci și cu votul unui autentic profesor universitar.
