Complicatele nume ale unor personalități cu sânge albastru
Deși cunoaștem cu toții istoria țării noastre, nu cred că știe multă lume numele complete și corecte ale membrilor familiei regale a României, inclusiv ale regilor care au domnit peste țară.
Aș porni chiar de la numele primului nostru rege, Carol I, care apare menționat astfel în documentul de naștere: Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen.
Este binecunoscută casa nobiliară Hohenzollern-Sigmaringen, dar s-ar putea să fie o surpriză pentru mulți faptul că regele, în afara numelui său Carol (Karl), s-a mai numit din naștere și Eitel, Friedrich, Zephyrinus sau Ludwig.
Regina Elisabeta, soția regelui Carol I, era născută Pauline Elisabeth Ottilie Luise zu Wied. Când s-a căsătorit, în anul 1869, România nu era încă regat, iar viitorul rege era doar domn al Principatelor Unite, ulterior România.
Dar s-a comportat de la început ca o adevărată regină. I se datorează mai multe instituții caritabile, pe care le-a fondat, dar contemporanii o prețuiau și ca om de litere: eseistă, scriitoare și poetă. Poeziile sale, foarte apreciate pentru delicatețea simțămintelor exprimate, le semna cu pseudonimul Carmen Sylva – un alt nume al reginei.
Așa cum se știe, cuplul regal nu a avut alți copii decât o fiică, decedată la o vârstă foarte fragedă. Pentru a asigura continuitatea la tron, conform Constituției, regele Carol l-a numit ca moștenitor regal pe nepotul Ferdinand, respectiv fiul fratelui său mai mare, Leopold, al cărui nume complet era Leopold Stefan Karl Anton Gustaf Eduard Tassilo von Hohenzollern-Sigmaringen.
Fiul lui Leopold, viitorul rege român Ferdinand, purta din naștere următorul nume răsunător: Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen. S-a căsătorit în anul 1892 cu o nepoată a reginei Victoria a Regatului Unit, Maria, care va deveni regină (consoartă) a României. Puțină lume cunoaște însă numele corect și complet al reginei Maria: Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha.
Cum spuneam, se trăgea dintr-o familie distinsă: tatăl ei ducele Alfred, se numea conform actului de naștere Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, duce de Edinburgh, iar mama era marea ducesă Maria Alexandrovna Romanova, era unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.
Deși se trăgeau din aceeași tulpină nobiliară, copiii regelui Ferdinand și ai reginei Maria, șase la număr, din care doar cinci au ajuns la vârsta maturității, au purtat în acte un singur nume, după obiceiul românesc, cum notează istoricul Nicolae Iorga, nu după alte obiceiuri europene.
Primul născut s-a numit Carol, principe moștenitor al coroanei regale. După ce l-a dezmoștenit în două rânduri ca pedeapsă pentru aventurile sale galante, Casa Regală l-a expulzat în final din țară, atribuindu-i și un (nou) nume de familie: Carol Caraiman. Ca să fie clar că nu mai are legătură cu nicio familie cu sânge albastru. A purtat acest nume până la revenirea în țară în 1930, când, printr-o ciudată lovitură de palat, și-a detronat fiul (Mihai), s-a urcat el la tron și a devenit regele Carol al II-lea.
Pentru regele minor și înlăturat,