Viața e grea, inflația ne doboară, banii sunt puțini, facturile au ajuns imposibile, iar Crăciunul e ca și venit. Cine n-are bani ori se împrumută, ca să respecte tradiția, ori nu respectă nimic și înghite în sec. Auzi, tocmai de Crăciun!
Împrumuturile bancare sunt tot mai scumpe, și, în opinia mea, se creează o falie cât casa între bănci și clienții lor, care abia acuma deschid ochii cât cepele și se dumiresc pe ce rate au contat când au semnat contractul și cât plătesc ei astăzi.
Inflația, rata crescută a dobânzii și noile facturi la energie înghit aproape întregul venit al familiei. Puținul rămas este prea modest pentru o masă festivă și mai nimic pentru sacul lui moș Crăciun.
Au mai fost vremuri grele, dar au fost și vremuri de baladă, când nu lipsea de pe masa românului nimic din ceea ce statuase tradiția și când sacul moșului era doldora plin. Știu precis, eram copil și mă bucuram de tot ce era în sac.
Percepția mea de atunci era că toată lumea este fericită, că fericirea plutește deasupra orașului meu, deasupra țării și a continentului. Nu știu cât era de realistă percepția, dar aveam motive să cred în ea. Eram, ca să zic așa, îndestulat.
Mă încuraja și cartea de geografie – eram elev – în care citeam că România este „grânarul Europei”, că la Galați și Constanța se află cele mai moderne silozuri din lume, pentru depozitarea grânelor, că România este a patra mare producătoare de petrol din lume și că, în fruntea societății Liga Națiunior (predecesoarea ONU), era un român: Nicolae Titulescu.
O ciudată mândrie mă cuprindea când auzeam cât de importantă este țara mea în Europa și în lume și rămâneam foarte mirat când auzeam că unii dintre români sunt totuși săraci. Mi se părea un paradox: cum poți să fii sărac, într-o țară bogată?
Mă consolam, totuși, la gândul că avea cineva grijă și de cei nevoiași. Auzisem că, de exemplu, pentru cei lipsiți, unele bănci instituiau de sărbători „împrumutul săracului”, un credit minor acordat chiar și fără dobândă, oricărui solicitant, dacă acesta prezenta un certificat de pauperitate eliberat de primărie.
Nevoiași erau destui și poate s-ar fi făcut coadă la primărie pentru asemenea certificate, dacă cei săraci ar fi știut că pot cere așa ceva, dacă ar ști unde să se ducă să ceară și, mai ales, cum să scrie cererea, fără de care nicio primărie de nicăieri nu-ți elibera nimic.
Pentru săracii de astăzi, există programe care, ce e drept, nu-i îmbogățesc, dar stabilesc exact gradul de lor sărăcie, în funcție de pragul pe care-l ating sau îl depășesc. Citind asemenea informații, am aflat că țara cu cei numeroși și mai săraci dintre săracii Europei se numește astăzi România.
Dar să revenim la certificatul de pauperitate, despre care am vorbit mai sus și care era piatra unghiulară pentru săracul dornic să obțină un credit modest și avantajos.
