1. Scurtă retrospectivă asupra precedentului Mare Război
În vara lui 1914, când a început, cam toată lumea se gândea că „se termină până la Crăciun”, că se va reveni curând la viața normală de dinaintea războiului, iar totul va fi la fel.
Se încheia brusc La Belle Époque (1871-1914), o epocă luminoasă și înfloritoare a lumii occidentale, cu extraordinare străpungeri științifice și dezvoltări industriale (ingineria electrică – Graham Bell, Thomas Edison), de infrastructură (căi ferate extinse), de comunicare (telegraf, telefon, telex, radio), avansuri tehnologice spectaculoase (motoarele cu ardere internă Otto și Diesel), medicale (cercetările finale ale lui Louis Pasteur, primele vaccinuri, tratamentul tuberculozei etc.), de cercetare fundamentală și aplicată (radioactivitatea, Marie Curie, fizică și chimie, prima parte a carierei lui Albert Einstein, inclusiv teoria relativității restrânse etc.), de divertisment (cinematograful, frații Lumiére), culturale și artistice (curente importante) etc., o epocă ce dăduse multora sentimentul că de atunci încolo nu va mai exista decât pace, colaborare, deschidere și progres.
Dar tocmai oportunitățile și mizele noi, extraordinare, împreună cu transformarea tehnologică a lumii, generează în profunzime provocări pentru aranjamentele politice existente și tensiuni enorme, care zguduie ordinea mondială. Să privim deci cu atenție ce schimbări politice va aduce în deceniile următoare producția de energie din fuziune nucleară, dacă toate celelalte Revoluții Industriale ale modernității au reașezat lumea prin crize și războaie, urmate de noi valuri de progres.
…S-a terminat într-adevăr de Crăciun, dar nu la cel din 1914, așa cum au crezut inițial, ci la cel din 1989, trei generații mai târziu, odată cu summit-ul americano-sovietic din Malta (2-3 decembrie 1989), prăbușirea ultimelor regimuri comuniste din Europa de Est, căderea Zidului Berlinului, a Cortinei de Fier, încheierea Războiului Rece, reunificarea Germaniei și prăbușirea celui de-al doilea Imperiu Rus (Uniunea Sovietică), ceva mai târziu, în 1991.
Se ieșea din ceața confruntărilor prelungite ale secolului al XX-lea, iar noua lume ni se dezvăluia privirilor, complet schimbată față de cea de la intrarea în război.
Toate aceste manifestări ale Marelui Război fuseseră consecința finală, uluitor de complexă și de îndepărtată ca formă de exprimare, ca într-un joc de biliard fabulos, a atacului inițial al Austriei asupra Serbiei, după un casus belli aparent întâmplător la Sarajevo, care marca începutul dezintegrării celor patru mari imperii cu reprezentare teritorială europeană – German (al Doilea Reich), Austro-Ungar, Otoman și primul Imperiu Rus (Țarist).
Marele Război al secolului al XX-lea a durat așadar 75 de ani, de la momentul începutului destrămării imperiilor până la finalul acestui lung și complicat proces istoric, politic și cultural. Acceptăm, desigur, teoria consacrată că Al Doilea Război Mondial și Războiul Rece nu au fost decât prelungiri istorice, extensii geopolitice și, în fapt, doar alte capitole ale Marelui Război, început ca un război european de destrămare imperială, complicat și transformat ulterior în război global (1914-1989).
În 1991, în sfârșit, se termina Marele Război al secolului trecut,
