Externe

Atenție dacă călătoriți în UK! După aeroporturi, se blochează și gările

Sindicaliștii de la căile ferate britanice au intrat în grevă, astfel că numeroase persoane au avut dificultăţi, marți, în ajunge la locurile de muncă.

Ca și când nu ar fi suficient că vremea severă a blocat de ieri aeroporturile din Regatul Unit, astăzi căile ferate au intrat în grevă.

Potrivit sindicatului RMT, 40.000 dintre membrii săi care lucrează la reţeaua de căi ferate Network Rail şi 14 companii feroviare participă la greva care a început marţi şi va continua miercuri, vineri şi sâmbătă, precum şi în patru zile din ianuarie. Numai 20% din trenuri ar urma să ruleze, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Presa vorbeşte deja despre o nouă ‘iarnă a nemulţumirii’, cu referire la grevele masive care au zguduit ţara la sfârşitul anilor 1970. Numai în luna octombrie, au fost pierdute 417.000 de zile de muncă din cauza conflictelor sociale, cel mai ridicat nivel începând din noiembrie 2011, a indicat Oficial Naţional de Statistică (ONS).

Pe lângă salariaţii căilor ferate, în zilele următoare vor înceta lucrul agenţi de securitate ai trenurilor Eurostar spre continentul european şi agenţii poliţiei de frontieră care controlează paşapoartele pe aeroporturi, obligând guvernul să prevadă desfăşurarea de militari pentru a efectua verificările.

În sănătate, asistentele vor fi joi şi pe 20 decembrie într-o grevă inedită, căreia i se vor alătura şi ambulanţierii. Mai multe sectoare ale administraţiei sunt de asemenea afectate.

Sute de români blocați pe aeroporturi în Marea Britanie. Un bărbat a cedat nervos şi şi-a rupt paşaportul

Reamintim că mai multe zboruri dinspre Marea Britanie spre România, inclusiv pe aeroportul din Cluj-Napoca, au întârziat sau au fost anulate ieri.

Stansted, Heathrow, Gatwick și Luton, din apropierea Londrei, sunt cele mai afectate aeroporturi, unde vremea rea a blocat la sol aproape toate aeronavele. Oamenii și-au petrecut noaptea în sălile de așteptare și au dormit pe unde au putut, pe scaune sau chiar pe jos.

După ore întregi de așteptare, nervii unora au cedat. Un român supărat că a rămas blocat pe aeroport și-a rupt pașaportul în fața reprezentanților aeroportului (vezi AICI).

Ministerul Afacerilor Externe a lansat luni o atenționare de călătorie prin care informa cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord că în perioada 12-13 decembrie 2022 autoritățile britanice au anunțat perturbări ale serviciilor de transport aerian din cauza vremii nefavorabile, fiind emis un cod galben de gheață și ceață, în vigoare în Scoția, zona capitalei Londa și sud-vestul Angliei.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button