BUSINESS MAGAZIN. Ioana Matei, editor: Prânzul gratuit (free lunch) nu înseamnă că eşti de neînlocuit şi că la un moment dat nu vei fi dat afară
Nu îmi place să merg la întâlniri/interviuri de business la prânz. Mi se pare că pierd timp, mai ales cu traficul din Bucureşti, apoi, cred că nu e eficient să amesteci un interviu cu un prânz dar şi pentru că, undeva în subconştient, mi-a rămas în cap ideea că „niciun prânz nu e gratuit”, dintr-un interviu anterior. Vizitam sediul Saxo Bank din Copenhaga şi am avut un interviu cu Kim Fournais, CEO şi cofondator al băncii de investiţii, chiar după prânz.
Era interesant că angajaţii lor, care lucrau de la birou în acea perioadă, aveau prânzul asigurat la cantina de la sediul companiei (pe Glasdoor acest beneficiu este menţionat de mulţi dintre angajaţi) – dar, mai interesant de atât – este că Fournais spusese într-un interviu anterior că „Niciun prânz nu este gratuit, cel puţin pe termen lung”. L-am întrebat la ce se referă: „Lucrurile nu vor funcţiona dacă vei plăti prânzul prietenilor tăi de fiecare dată când vă întâlniţi. Plăteşti prânzul, dar într-un final nu vei mai dori să mănânci cu ei fiindcă nu este prea distractiv. Într-un final cred că trebuie să existe o situaţie de win-win, fie că ai prieteni, familie sau conduci un business”, a explicat Fournais filosofia care s-a regăsit în discursul său.
Metafora „prânzului gratuit” nu a fost inventată de Fournais, iar expresia a apărut în numeroase titluri de presă, încă de prin anii 1940 şi chiar şi ca descriere a unui sistem politic dintr-o carte SF – „Luna este o amantă dură” (The Moon is a Harsh Mistress – Robert A. Heinlein, 1966), care descria de fapt sistemul politic de acolo. În economie, este sinonim cu „costul de oportunitate”: „Pentru a obţine un lucru pe care ni-l dorim, de obicei trebuie să renunţăm la alt lucru care ne place. Să decizi ceva presupune să tranzacţionezi o idee în schimbul alteia”.
Chiar dacă ceva pare să fie gratis, va exista mereu un cost adus persoanei sau chiar societăţii ca întreg, chiar dacă acela pare a fi un cost ascuns. Mi-am adus aminte de povestea prânzului gratuit cu ocazia scandalului Twitter. Şi angajaţii Twitter aveau parte de un prânz zilnic gratuit la Twitter (şi valora în jur de 400 de dolari, potrivit titlurilor celebre pe tema asta), dar beneficiau şi de alte aspecte popularizate în mult râvnita piaţă a angajaţilor tech. Un film cu o angajată Twitter devenit viral prezenta felul în care ea îşi petrecea ziua de muncă: @rachelkuruvila povestea cum şi-a început ziua cu un suc natural, apoi cu o şedinţă într-un cub care izolează zgomotele, cu un prânz, consistent, de care era foarte încântată, apoi într-o sală de jocuri, ca să se relaxeze puţin jucând foosball, apoi într-o sală de yoga. S-a pozat apoi într-o sală de şedinţe pentru că ea şi colegii săi aveau „a ton of projects” (dar nu vorbea detaliat despre acestea), apoi s-a dus la biblioteca firmei pentru a mai rezolva din sarcinile de serviciu, dar a început prin a-şi mai lua o pauză de cafea,
