Săptămâna trecută, Pravda publica un articol care, cu totul neașteptat pentru un ziar aservit Kremlinului, își permitea să deplângă nereușitele campaniei militare din Ucraina.
Amintind de optimismul cu care opinia publică rusă afla în februarie că se demarează o Operațiune Militară Specială în Ucraina – spețoperația – articolul rezumă astfel așteptările poporului rus de la această campanie: o victorie rapidă asupra regimului „nazist” din Ucraina.
Totodată, însă, autorul amintește că populația Rusiei a fost îndoctrinată cu ideea de invincibilitate a puternicei armate ruse, cea mai avansată forță militară din lume, dotată cu armament capabil să distrugă totul. Desigur, pe acest mit au contat respectivele așteptări ale poporului.
A urmat o dezamăgire cruntă. Articolul consemnează textual și foarte corect că: „Spețoperația s-a transformat dintr-un blitzkrieg victorios într-o sângeroasă mașină de tocat carne, cu efect prelungit și cu un final nedefinit. Viteaza noastră armată și viteaza noastră marină au început să sufere înfrângere după înfrângere”.
Autorul nu evită să puncteze momentele principalelor eșecuri militare, care au șocat opinia publică, pregătită să asiste la „denazificarea” rapidă și nu la devastarea cu sălbătăcie a statului vecin:
• Scufundarea crucișătorului „Moskva”.
• Abandonarea punctului strategic „Zmeiny Ostrov” (Insula Șerpilor)
• Distrugerea inutilă a fortificațiilor ucrainene din zona Donețk
• Retragerea armatelor ruse de lângă Kiev
• Retragerea rapidă din regiunea Harkov
• Avarierea podului din Crimeea
• Atacul masiv cu drone asupra Sevastopolului
• Pierderea a zeci de mii de oameni
Aș nota că este pentru prima oară când o informație din presa rusă oficială se referă la ordinul zecilor de mii, atunci când vorbește despre pierderile umane din armată. Până recent, numai informații provenite din Occident făceau asemenea evaluare.
Și, tot premieră în presa aservită, articolul își permite să se întrebe cât se poate de pertinent: cum de s-au putut întâmpla toate acestea? Oare de ce?
Răspunzând la propriile întrebări (retorice) autorul îndrăznește să pună punctul pe i: „Probabil că acțiunile conducerii noastre politico-militare în programarea și în punerea în operă a „spețoperației” nu s-au bazat (și nu se bazează nici astăzi) pe o analiză obiectivă a realităților, ci numai pe mituri și pe prejudecăți”.
„Miturile și prejudecățile împiedică factorii decidenți ai țării să vadă adevărul și să înfrunte situațiile” – notează articolul, punctând:
- Primul mit: rușii și ucrainenii sunt un singur popor
Autorul articolului – un ucrainean născut la Odesa – contestă ferm asemenea abordare. El susține, argumentat în opinia mea, că ucrainenii au propria lor cultură și propria lor limbă, înrudită dar diferită de cea rusă. Citez, în traducere proprie: „Trista realitate pentru noi este că ucrainenii nu-i tratează pe ruși mai bine decât polonezii, cehii sau cei din țările baltice. O bună parte din locuitorii Ucrainei (poate jumătate) se consideră ruși. Dar tocmai faptul că ei se consideră ruși îi face distincți de cei care se consideră și sunt ucraineni!”.
