Tudorel Andrei, preşedinte INS, comentează cotroversatul caz legat de revizuirea creşterii în scădere a PIB din T1: Observaţii referitoare la calcularea ratei de creştere trimestrială a PIB
Comunicatele de presă referitoare la ratele de creştere trimestrială sau anuală ale Produsului Intern Brut (PIB), publicate după un calendar naţional, stabilit în concordanţă cu cel european, sunt aşteptate cu mult interes de comunitatea economiştilor, mass media şi publicul larg. În general, comunicatele de presă publicate la nivel naţional cuprind, dacă avem în vedere seriile de date pe baza cărora se calculează, două categorii de rate de creştere:
- Ratele de creştere ce sunt determinate în funcţie de valorile brute ale PIB-ului. Valoarea brută a PIB din fiecare trimestru este calculată pe baza informaţiilor statistice (datelor infraanuale) sau a surselor administrative şi se materializează într-o valoare numerică. Aceasta caracterizează volumul de activitate dintr-un anumit trimestru. În general, dar mai ales în economia României, valorile trimestriale ale PIB sunt afectate puternic de sezonalitate. Trimestrele I şi II au contribuţie mai mică a PIB-ului în raport cu cele consemnate în trimestrele III şi IV. Din acest motiv, rata de creştere trimestrială ce se calculează prin compararea valorilor din două trimestre succesive nu oferă informaţii pentru caracterizarea dinamicii economiei de la un trimestru la altul;
- Ratele de creştere calculate pe baza seriei de date desezonalizate. Pentru calcularea acestor indicatori, plecând de la seria brută se elimină componenta sezonieră, folosind diverse metode statistice şi econometrice, şi se obţine o serie desezonalizată prin procesul de ajustare sezonieră. Pe baza acestei serii, se calculează atât rata de creştere anuală (se raportează valoarea PIB dintr-un trimestru la valoarea ce corespunde aceluiaşi trimestru din anul precedent), cât şi rata de creştere trimestrială (valoarea dintr-un trimestru se compară cu valoarea din trimestrul anterior).
Dacă în cazul seriei brute, valorile calculate măsoară dimensiunea activităţii economice din economie din fiecare trimestru, seria obţinută în urma procesului de desezonalizare este constituită din valori modelate econometric, ce sunt obţinute din valorile brute ajustate prin eliminarea componentei sezoniere. Trecerea de la seria brută la seria desezonalizată se realizează prin intermediul unor modele econometrice, ce sunt implementate printr-un software statistic (JDEMETRA). Indiferent de modelul econometric folosit, prin trecerea de la seria brută la seria desezonalizată, valorile seriei brute nu sunt afectate. Odată cu intoducerea unei noi observaţii/trimestru în seria de timp analizată, sub ipoteza eliminării influenţei factorilor sezonieri potenţiali ai noului timestru, prin desezonalitate valorile PIB trimestrial se redistribuie pe întreaga serie analizată. Astfel, se poate permite compararea trimestrelor succesive.
Dacă sezonalitatea unuia sau mai multor trimestre/observaţii este semnificativă, apar valori extreme (outlieri) care vor perturba semnificativ estimarea PIB şi prin urmare sunt necesare măsuri de izolare a acestor efecte negative, astfel de situaţii apărând în cazul evenimentelor excepţionale precum criza financiară, pandemia ş.a.m.d.
Studiu de caz
Se consideră următorul exemplu privind valoarea PIB trimestrial din perioada 2017Q1 – 2022Q3 (figura 1). Estimarea seriei desezonalizate se realizează în următoarele două situaţii, folosind procedura TRAMO/SEATS:
- Se foloseşte seria de date 2017Q1 – 2022Q2. Suntem în situaţia în care se estimează rata de creştere pentru trimestrul 2022Q2 (momentul 1 al ajustării sezoniere – m1) ;