Mari probleme cu PNRR. Lucian Șova (PSD): S-a inversat balanța. Dacă se știa de la început, lucrurile ar fi stat altfel
Lucian Sova, sursa: Facebook Ministerul Transporturilor
Lucian Șova a vorbit, în cadrul dezbaterii „Upgrade România: Este nevoie de un pact național de transporturi“, despre PNRR-ul României şi problemele care ar putea apărea.
Invitat la dezbaterea „Upgrade România: Este nevoie de un pact național de transporturi“, Lucian Șova, ministru al Transporturilor între 29 ianuarie 2018 și 22 februarie 2019 din partea PSD, a vorbit despre negocierea PNRR:
„Am câteva considerații generale de făcut. De exemplu, eu cred că PNRR-ul și programele pe fonduri europene pe acest exercițiu ridică o foarte mare problemă de implementare legată de cuantumul cofinanțării pe care trebuie să o asigure România. Acest lucru cred că va genera mari probleme, pentru că acum s-a inversat balanța. Grosul banilor vor fi puși de Guvernul României, din fonduri proprii de la buget sau din împrumuturi, din împrumuturi pe care vedem la ce dobânzi la luăm, în timp ce finanțarea europeană este mică.
După părerea mea, PNRR-ul pe Transporturi, dar și pe celelalte domenii, a fost elaborat prea mult de task-force-ul doamnei Vălean (Adina Vălean – Președinte al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentului European) și prea puțin de reprezentanții Guvernului României. Spun acest lucru pentru că, fără discuție, PNRR-ul nu trebuia secretizat și trebuia dezbătut, pentru că dacă s-ar fi știut de la început, înainte de a fi semnat, ce conține acest PNRR, de exemplu lipsa infrastructurii în irigații, care-i tot infrastructură, cred că lucrurile ar fi stat altfel“, a spus, la DC News, Lucian Șova, ministru al Tranporturilor în perioada 2018 – 2019.
VEZI ȘI – EXCLUSIV Elena Cristian: CNAIR ar trebui rasă din temelii! / Replica lui Drulă
Lucian Şova, ministru PSD al Transporturilor, îl TAXEAZĂ pe Grindeanu: Slaba capacitate administrativă a celor care trebuie să conducă
Lucian Şova, fost ministru al Transporturilor din PSD, a trimis mai multe săgeţi către actualul ministru, Sorin Grindeanu, şi a punctat TREI lucruri pe care le-ar face diferit dacă ar fi în funcţie.
În plus, Şova a precizat că unul dintre motivele pentru întârzierile unor proiecte de infrastructură este „slaba capacitate administrativă a celor care trebuie să conducă”.
„Dacă aţi fi ministru, care ar fi trei lucruri pe care le-aţi face imediat?”, a întrebat Elena Cristian, analist DC BUSINESS.
„În primul rând, aş sta de vorbă cu ministrul de Finanţe şi aş umbla după finanţare, i-aş pune pe cei responsabili să umble după finanţare (n.r. ministrul făcea referire la cofinanţări, pentru că România trebuie să asigure o cofinanţare de 60% la proiectele pe bani europeni. Dacă nu vor fi găsite fonduri pentru cofinanţări, nu va putea fi valorificată nici cota de la UE). În al doilea rând, aş pune o presiune imensă, alt termen mai potrivit nu găsesc, pe cei care trebuie să implementeze proiectele, şi mă refer aici mai ales la A7, autostrada Moldovei, care este într-o întârziere dezastruoasă, nu îngrijorătoare, şi lucrul acesta este generat de lipsa de interes,