Sorin Pâslaru, ZF: Legea arendei pe minim 7 sau 10 ani – a doua confiscare a proprietăţii private în agricultură după naţionalizarea din anii ‘60?
Puţini ştiu că în aceste zile se dezbate în Parlament o lege care va avea consecinţe pe decenii asupra pieţei terenurilor agricole, o lege care poate avea o importanţă similară ca legislaţia retrocedării terenurilor agricole din anii ‘90, dar cu consecinţe exact în sens invers retrocedării.
Conform proiectului de lege privind arenda care se dezbate în această perioadă în Parlament, contractele de arendă se vor face pe o perioadă de minim 7 ani sau chiar de minim 10 ani. Aceasta înseamnă practic o a doua confiscare sau naţionalizare a celor peste 2 milioane de mici proprietari care au astăzi încheiate contracte cu arendaşi.
În numele necesităţii de „comasare“ a terenurilor şi de a facilita arendaşilor investiţii în utilaje, irigaţii sau echipament, micii proprietari vor fi obligaţi să intre în contracte pe 7 sau 10 ani pe arende stabilite iniţial şi nu vor mai putea practic dispune de terenul lor, proprietatea lor de 1, 2, 3 sau 5 hectare, acolo unde este aceasta: într-un singur lot sau în mai mult loturi, aşa cum sunt, istoric, fărâmiţate parcele de teren agricol din România.
Dacă un mic proprietar va vrea să iasă din arendă după un an, doi trei, sau va vrea să vândă după un an doi trei, nu va mai putea. Va vinde cel mai probabil chiar arendaşului, care este poziţionat foarte sus pe lista de preemptori. Va fi de fapt captiv. Nu va mai dispune de dreptul său de proprietate. Tocmai de dreptul care a fost reconstituit în anii ‘90 după abuziva naţionalizare a terenurilor agricole din anii ‘60.
A cui este vina că aşa e România, cu 2 milioane de ferme mici? Reformele agricole din vremea lui Cuza prin împărţirea averilor mănăstireşti, împroprietărirea de după războaiele din 1877, din 1918, din 1945 – au creat o ţară aşa cum este ea astăzi, au dat mijloace de trai ţărănimii române care a luptat pentru ţară. Hectarul acela de teren, aşa cum a fost el, a fost pâinea ţărănimii române.
Fărâmiţarea terenurilor are cauze istorice. Aşa s-a format România. Nu are toată lumea sute de hectare, că nu are de unde. Ba chiar în Muntenia şi Moldova sunt mai mulţi mici proprietari decât în Transilvania, unde românii ca naţie au fost defavorizaţica proprietari şi din această cauză emigrau în America sau veneau în ţară peste munţi.
Culmea, mulţi dintre cei care astăzi au puterea şi miile de hectare în proprietate sunt chiar foşti directori de IAS sau descendenţii lor. Deci foştii directori de IAS – Întreprinderile Agricole de Stat care au preluat pământul ţăranilor naţionalizaţi în anii ’60 – pun acum la cale, prin reprezentanţii lor din Parlament, o a doua naţionalizare, de data aceasta mascată în contracte de arendă din care nu se poate ieşi! Au luat o dată pământul, acum îl iau înapoi de la oameni, dar cu acte.
Şi asta tot în numele eficienţei, în numele mecanizării şi modernizării agriculturii, ca atunci.
Dacă această lege va fi adoptată,
