Polonia distruge monumente dedicate Armatei Roşii: Sovieticii au adus o nouă sclavie, nu libertatea
Polonia a dărâmat joi patru monumente dedicate soldaţilor Armatei Roşii care au murit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în contextul în care relaţiile tensionate din punct de vedere istoric dintre Varşovia şi Moscova au atins noi minime în urma invaziei Rusiei în Ucraina.
Moştenirea celui de-Al Doilea Război Mondial este o problemă care divizează relaţiile dintre Polonia şi Rusia, iar conflictul din Ucraina a determinat Polonia să intensifice demolarea monumentelor comemorative ale trupelor sovietice căzute pe teritoriul ţării.
Rusia susţine că a eliberat Polonia atunci când forţele sale i-au alungat pe naziştii germani la sfârşitul războiului. Majoritatea polonezilor cred că Uniunea Sovietică a înlocuit ocupaţia nazistă cu o altă formă de represiune, informează Reuters.
„Acest monument este un monument al minciunilor”, a declarat Karol Nawrocki, şeful Institutului Polonez pentru Memoria Naţională (IPN), în timp ce se afla în faţa unei statui din Glubczyce, în sudul Poloniei, cu puţin timp înainte de demolarea acesteia.
„Sovieticii nu au adus libertatea în 1945, ci au adus o nouă sclavie”. Monumentele din Byczyna şi Staszow, în sudul Poloniei, şi Bobolice, în nord, au fost, de asemenea, demolate.
Rusia condamnă decizia
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a condamnat demolarea monumentelor.
„Este o minciună, o minciună monstruoasă, pentru că atât de mulţi cetăţeni ai Uniunii Sovietice au murit eliberând Polonia”, a declarat el reporterilor când a fost întrebat despre comentariile lui Nawrocki.
„Este o altă încercare de a păcăli tânăra generaţie de polonezi, hrănindu-i cu minciuni şi provocând ura faţă de ruşi”.