Suntem discriminați pentru că nu facem încă parte din spațiul Schengen? Am fi discriminați dacă am mai fi amânați o dată de Olanda?
Să pornim de la definiția discriminării? Potrivit dexonline.ro: „Politica prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente nelegitime”.
Este intrarea în spațiul Schengen un drept al României? Exact în aceeași măsură în care este și intrarea unei persoane la facultate. Da, ai dreptul să devii student în măsura în care îndeplinești condițiile de admitere. Cel care a picat concursul de admitere nu poate susține că i-a fost încălcat dreptul la educație.
A picat România examenul de admitere din cauza unor considerente nelegitime? Din cauza unei românofobii, a unor politici în căutare de țapi ispășitori, a extremismului sau altceva de acest gen?
După cum a explicat chiar președintele Iohannis, decizia este în două etape, cum ar fi, să zicem, proba scrisă și interviul. „Proba scrisă” pentru Schengen este îndeplinirea condițiilor tehnice, unde suntem OK.
Interviul stabilește dacă ceea ce ai arătat la proba scrisă ai și asimilat, ai capacitate să aplici eficient. Echivalentul ar fi decizia politică a fiecărui stat Schengen.
Ce trebuie să dovedim? Că nu există corupție? Nu. Că nu există trafic? Nu. Că frontierele sunt păzite de un zid ca în „Game of Thrones”? Nu.
Trebuie să dovedim că avem mecanismele funcționale pentru a face din aplicarea legii regulă și din încălcare o excepție, pe care o justiție independentă o poate regla eficient și solid.
Are România aceste mecanisme? Să nu ne amăgim singuri, nu le are.
Toate loviturile date de CCR și regimul Dragnea Justiției au provocat regrese imense, pe care actuala putere vrea să le cosmetizeze, nu să le repare.
La „interviu” noi ne prezentăm cu o fățuială, multă minciună, multă demagogie și un dram specific de isterie. La cei mai mulți poate să țină, dar olandezii sunt un pic altfel.
„Noi nu îi înțelegem, acolo instituțiile chiar funcționează”, îmi spunea recent un înalt funcționar care a lucrat adesea cu partea olandeză.
Reiau și relatarea lui Cristian Diaconescu despre anul 2004 când era ministru al Justiției și apoi 2009 când era ministru de Externe:
„Olandezii, calviniști, foarte meticuloși, aveau în vedere o justiție reală pentru toți cetățenii, care să se conducă și să se reprezinte prin ea însăși, un statut al magistraților, care să le asigure independența, și limitarea ingerințelor ministrului Justiției (MJ). Acestea erau aspectele de principiu care țineau de negocierea politică. (…)
MCV avea inițial o clauză de salvgardare care urma să fie prelungită sau nu în 2009, când numai Olanda a mai avut rezerve privind epuizarea clauzei. Și, că ministru de Externe, am avut atunci o discuție în Parlamentul olandez. Propunerea guvernului olandez de prelungire a clauzei a fost semnată din partea Ministerului Afacerilor Europene de Franz Timmermans.
