Externe

Reality show cu familia unui soldat rus care a furat o cameră de filmat din Ucraina

O cameră de supraveghere din orașul ucrainean Liman a ajuns în Siberia, într-o localitate din Republica Buriatia, după ce a fost furată de un soldat rus și trimisă acasă. Pentru că hoţii nu au resetat datele de logare, ucrainenii urmăresc acum un reality show.

Este cunoscut deja că armata lui Vladimir Putin nu s-a rezumat doar la crime, tortură, violuri, ci este una care a devenit celebră şi pentru jafurile pe care le-a comis pe teritoriul Ucrainei de la începutul invaziei.

De la haine, papuci, televizoare, bijuterii, maşini de spălat, unelte de grădinărit, ruşii au furat ce au apucat. De data aceasta o cameră de luat vederi, care transmite live din Siberia.   

„Rușii au furat camerele de supraveghere din Liman și le-au instalat la ei acasă, în Buriatia. Rusul nu a resetat una din camerele furate, iar acum adevăratul proprietar al acestora poate urmări online ce se întâmplă în casa rușilor”, relatează bloggerul Yan Gordienko, preluat de canalul de Twitter Tpyxa News, potrivit digi24.ro. 

Proprietarii camerei urmăresc acum ce se întâmplă în casa rușilor și văd un reality show din îndepărtata Siberie, considerând filmările drept o compensare pentru furt.

Cadrele din sufragerie surprind membri familiei de ruşi în diferite ipostaze, însă nu lipsesc nici momentele în care proprietarii apar trecând dezbrăcați prin fața camerei de filmat.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button