Zeno Căprariu, Deloitte: Decarbonizarea sistemului alimentar, mai mult decât o urgenţă
Recenta conferinţă COP26 a readus decarbonizarea în sistemul alimentar în fruntea agendei. Guvernele şi publicul larg cer schimbarea. Dioxidul de carbon şi alte emisii, cum ar fi metanul şi azotul, trebuie reduse pentru atingerea obiectivelor de sustenabilitate asumate de state, iar sistemul alimentar reprezintă o mare parte din această schemă. Dacă dorim să avem emisii nete zero de carbon sau chiar negative, trebuie să regândim modul în care producem, procesăm şi consumăm alimente.
Producţia de alimente este responsabilă pentru un sfert din emisiile de gaze cu efect de seră ale lumii
Sistemul alimentar produce nu mai puţin de 27% din emisiile globale de gaze cu efect de seră (GES). Două treimi din totalul emisiilor de GES legate de alimente vin din agricultură, silvicultură şi utilizarea terenurilor, iar restul provine din prelucrare, transport şi ambalare. Producţia animalieră generează 45% din totalul emisiilor de metan din lume, iar îngrăşămintele şi produsele de protecţie a culturilor, 80% din totalul emisiilor de protoxid de azot. Aşadar, atingerea obiectivelor de sustenabilitate discutate la COP26 va depinde în mare măsură de transformarea sectorului alimentar dintr-o sursă de carbon, într-un absorbant de carbon.
Cea mai mare parte a impactului asupra sustenabilităţii are loc în primele etape ale lanţului de aprovizionare cu alimente. Consumatorii, mărcile şi comercianţii cu amănuntul au adesea puţină vizibilitate directă sau control asupra acestui aspect. În timp ce doar unii comercianţi cu amănuntul pot exercita acest control, pentru fermieri şi alţi furnizori este dificil să facă investiţiile necesare pentru a-şi reduce amprenta de carbon, ca urmare a impactului negativ asupra marjelor de exploatare, deja foarte mici.
Cum poate deveni agricultura un absorbant de carbon?
Modul actual de a produce alimente nu este nici sustenabil şi, în cele mai multe cazuri, nici sănătos. Ar trebui să ne îndepărtăm de sistemul nostru agricol convenţional, care este tradiţional, liniar, degenerant şi are un impact negativ asupra mediului, şi să ne îndreptăm către un sistem agricol regenerativ, care va avea un impact net pozitiv asupra ecosistemului.
Un astfel de sistem sustenabil presupune investiţii în tehnologii noi, fiind axat pe creşterea şi restabilirea sănătăţii solului, a rezilienţei acestuia şi a biodiversităţii, prin aplicarea diferitelor practici regenerative, cum ar fi diversificarea, rotaţiile culturilor, acoperirea permanentă a solului, reducerea îngrăşămintelor artificiale, îmbunătăţirea gestionării apei şi a irigaţiilor şi utilizarea sistemelor integrate de creştere a animalelor şi de păşunat. Dacă avem un sol sănătos, putem reduce carbonul din aer, ceea ce va influenţa pozitiv schimbările climatice. În plus, ar ajuta fermierii să restabilească biodiversitatea, să menţină productivitatea culturilor, să reducă costurile, să sporească profiturile şi va crea oportunităţi de dezvoltare a unor noi modele de venituri pentru toţi actorii din cadrul lanţului valoric alimentar, de la fermieri la comercianţii cu amănuntul.
Asigurarea cererii viitoare de alimente fără extinderea terenurilor agricole
Acumularea de carbon în atmosferă este exacerbată prin defrişările la nivel mondial pentru extinderea terenurilor agricole, deoarece pădurile sunt absorbanţi importanţi de carbon. Transformarea acestora în terenuri agricole are un efect triplu: pădurea nu mai captează carbonul,