Criza muștarului, „aur” pentru românii care îl cultivă. Se oferă 2.000 de euro pe tona de semințe
Fermierii din România care se ocupă de cultivarea boabelor de muștar ar putea să dea lovitura în 2023. Culturile de boabe de muștar vor fi plătite cu bani grei.
Criza muștarului se resimte la nivel național și internațional. Anul următor, cultura semințelor de muștar va fi plătită mai bine, după criza seminţelor de muştar înregistrată anul acesta.
Profit pentru cultivatorii de muştar?
La nivel internațional, comunitatea franceză are ca obiectiv principal să crească producția de muștar, după ce supermarketurile din țară au suferit o lipsă de aprovizionare cu acest condiment. Mai departe, seceta resimțită din Canada, furnizor important de semințe, a redus recolta de anul trecut la aproximativ jumătate, iar efectul a fost că iubitorii de muștar au găsit în magazine cu greu un borcan din sortimentul favorit. Cu toate acestea însă, criza nu a trecut neobservată nici în țara noastră, astfel că în primăvară s-a înregistrat o perioadă în care de pe rafturile cu muștar au dispărut sortimentele populare. Au mai fost disponibile doar câteva sortimente, iar asta le-a dat de gândit românilor, de la bun început.
Potrivit Daily Business, producătorii români de muștar, care până acum își cumpărau materia primă în special din Ucraina și din Rusia, au luat decizii radicale după declanșarea războiului între cele două țări și s-au orientat mai mult în ultima perioadă spre Republica Moldova, plătind însă dublu. Astfel, dacă anul trecut o tonă de boabe de muștar se vindea cu 600 de euro, anul acesta i-a costat 1.200 de euro. În acest sens, românii sunt mai motivați să își creeze propria cultură de la zero, decât să mai aducă de peste graniță. Fabrice Genin, liderul Asociației Producătorilor de Semințe de Muștar de Burgundia (APGMB), a declarat că problemele din Canada au reînviat importanța sectorului în regiunea franceză. În România, această problemă a fost dezbătută de mai multe ori, însă nu s-au propus rezolvări.
2000 de euro pe tonă
Conform jurnaliștilor de la EuroNews, în luna iunie a acestui an a fost lansat un apel pentru producătorii locali să mărească terenul dedicat cultivării semințelor de la 4.000 de hectare în 2022 la 10.000 de hectare pentru anul viitor. Producătorilor li se oferă 2.000 de euro pe tonă pentru 2023. Suma este destul de mare, având în vedere că anul trecut se ofereau 900 de euro. „Lipsa a generat, de asemenea, creștere și o creștere a prețurilor, ceea ce ne-a permis să motivăm unii fermieri să semene această sămânță pentru că nu este ușor”, a declarat Luc Vandermaesen, directorul general al asociației de muștar din Burgundia.
Aşadar, chiar dacă muștarul rămâne o cultură de nișă pe teritoriul țării noastre, suprafața cultivată la nivel național este una destul de redusă, însă acesta ar putea fi punctul de plecare și un mijloc de motivare pentru fermierii români care vor avea curajul și timpul să se apuce de o asemenea cultură, mai ales că încadrarea sa la „culturile verzi” aduce și alte beneficii financiare. Așadar, criza actuală ar putea fi de fapt o rampă de lansare în acest sector.