Opinie Leonardo Badea, viceguvernator BNR: Care sunt provocările şi scenariile legate de moneda digitală emisă de băncile centrale
Trăim vremuri incerte, cu cel puţin trei crize suprapuse, criza climatică, criza COVID-19, conflictul din Ucraina, iar implicaţiile acestor crize sunt profunde, atât la nivel economic, cât şi la nivel social. O rezultantă interesantă şi deopotrivă provocatoare a acestor crize ale ultimilor ani este aceea că am asistat la o accelerare a evoluţiei noilor tehnologii, iar transformarea digitală a pătruns şi a marcat dezvoltarea a diverse domenii, de la sectorul medical la sectorul verde.
Transformarea digitală reprezintă nu doar o cerinţă a vremurilor actuale, ci şi o evoluţie firească în dezvoltarea societăţii cunoaşterii şi, evident, în aceste condiţii, impactul transformării digitale se manifestă şi asupra sistemului de plăţi.
Pandemia ne-a oferit câteva lecţii. Pe de o parte a fost vorba de dinamismul firesc şi de acceptarea largă a noilor tehnologii, pe de altă parte, trebuie să admitem, a fost vorba şi de restricţiile asociate precum şi de îngrijorarea (mai ales în primele faze ale pandemiei) privind transmiterea virusului prin intermediul banilor.
Restricţiile impuse şi teama resimţită mai mult sau mai puţin acut au determinat o creştere a utilizării plăţilor digitale, în defavoarea plăţilor în numerar. Unele bănci centrale au introdus chiar proceduri de carantinare sau sterilizare a banilor tocmai pentru a asigura populaţia că banii sunt siguri de utilizat.
Alte bănci centrale au încurajat şi au îndemnat populaţia să recurgă la plăţi digitale şi să renunţe pe cât posibil la plăţile în numerar. Sigur că în această situaţie trebuie să avem în vedere şi faptul că de multe ori plăţile digitale nu reduc la zero riscul de contaminare, ci presupun totuşi ca în unele cazuri, plătitorul să intre în contact cu terminalul oferit de vânzător pentru a valida plata.
De asemenea, nu putem face abstracţie de consumatorii care nu deţin un cont bancar şi deci nu pot efectua decât plăţi în numerar, promovarea plăţilor digitale în detrimentul celor care implică numerar ridicând astfel o problemă de incluziune. Dincolo de diferitele abordări şi puncte de vedere, concluzia pe care o putem enunţa astăzi, după doi ani de pandemie, este aceea că pandemia a avut un rol activ în accelerarea tranziţiei către plăţi digitale pe scară largă.
Este foarte adevărat că discuţia trebuie nuanţată, că transformarea digitală nu implică o renunţare efectivă şi imediată la bani în forma lor clasică şi că este posibil să asistăm chiar la o rezistenţă la schimbare, la o opoziţie la adoptarea generalizată a plăţilor digitale din partea unor categorii de populaţie.
Ceea ce este însă de remarcat este faptul că se discută tot mai mult în acest context despre monedele digitale emise de băncile centrale (central bank digital currency – CBDC). Astfel, discutăm despre o monedă digitală, care fără a avea o existenţă fizică, palpabilă este emisă de o bancă centrală, este garantată şi susţinută de încrederea băncii centrale respective. Este în fapt alter ego-ul digital al unei monede fiat şi comportă proprietăţile şi avantajele monedei fiduciare, alăturând în acelaşi timp privilegiile care însoţesc formatul digital,
