Stela Andrei şi Dan Răuţ, EY: Veniturile din chirii sunt o certitudine, conformarea fiscală voluntară este un ideal
Stela Andrei, Partener, Impozit pe venit şi contribuţii sociale şi Dan Răuţ, Manager, Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România
Apetitul românilor a crescut semnificativ în ultimii ani, mai ales după criza financiară declanşată în anul 2008, pentru investiţii de toate tipurile, cu precădere însă în zona imobiliară. Unul dintre stereotipurile împământenite în mentalitatea oamenilor este metoda de economisire şi investiţie prin achiziţionarea de bunuri imobile, în mare parte cu scopul de a le închiria ulterior, pentru a obţine un venit oarecum constant şi predictibil.
Considerând că este una dintre cele mai sigure căi de a “investi“, multe persoane fizice apelează la diverse metode de cumpărare, cu scopul de a realiza o astfel de tranzacţie, care se presupune a fi avantajoasă pe termen scurt, mediu şi lung (în funcţie de planul de investiţie gândit) – fie cash / “cu banii jos”, de către cei care au deja nişte economii puse de-o parte, fie chiar prin împrumuturi şi credite, de către cei care consideră că “rata la banca se susţine din chirie, iar la final rămâi cu locuinţa”.
Care sunt însă obligaţiile fiscale ce rezultă din închirierea unor astfel de bunuri, în special pentru persoanele fizice, care, de cele mai multe ori, nu au parte de o consultanţă fiscală adecvată sau nu deţin cunoştinţele legislative necesare? Fie că vorbim despre spaţii de dimensiuni mai mari sau mai mici – de la garsoniere, apartamente, vile, blocuri/clădiri şi diverse spaţii şi complexe rezidenţiale, piaţa pare că este, în continuare, foarte dinamică. Proprietarii trebuie să ştie, însă că, pe lângă venitul/ profitul obţinut, le revin o serie de obligaţii fiscale, întrucât orice potenţială sursă de venit devine pentru ANAF o sursă de impozitare şi colectare de taxe, potrivit legislaţiei în vigoare.
Sunt veniturile din chirii o prioritate pentru ANAF privind colectarea de taxe la bugetul de stat? Putem presupune lesne că este una dintre marile zone de interes (de altfel, ANAF şi-a declarat deseori preocuparea în această zonă) în ceea ce priveşte colectarea de impozite din veniturile persoanelor fizice, fie şi din simplul fapt că sursa de venit (spaţiul imobil în sine) este una cât se poate de palpabilă şi, de asemenea, beneficiarul de venit poate fi relativ uşor de identificat comparativ cu alte cazuri.
Statisticile oficiale (formale) arată că România este pe lista fruntaşelor între statele membre ale Uniunii Europene (UE) cu cei mai mulţi proprietari de locuinţe. Conform statisticilor Eurostat (pentru anul 2019), aproape 96% dintre persoane deţin proprietatea în care locuiesc, în timp ce 4% locuiesc cu chirie. Datele statistice din România pentru anul 2019 privind structura gospodăriilor, după statutul de ocupare a locuinţei principale, diferă puţin faţă de datele Eurostat – ex. din 7.506.000 gospodării: 95,4% erau în proprietate personală, iar 4,6% închiriate.
Cu toate acestea, estimările neoficiale sugerează că între 7-15% din sectorul locuinţelor private este închiriat, şi chiar între 15-20% pentru imobilele cu utilizare rezidenţială din Bucureşti şi din alte oraşe mari (de exemplu, Cluj).
