Republica Moldova nu e doar o poveste bună: gestul simbolic al președintelui Poloniei față de Maia Sandu și ce poate face România în plus
Cu toate că frontul e în Ucraina, Rusia nu și-a retras acoliții din Republica Moldova, unde tensiunile sociale sunt întreținute și agitate. Cu atât mai important este gestul președintelui Poloniei Andrzej Duda de a merge la Adunarea Generală a ONU în același avion cu președinta Maia Sandu și cu președintele Estoniei, Alar Karis.
Dincolo de legitimarea Maiei Sandu ca lider european de calibru, gestul are o simbolistică directă: locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană, Rusia este, și în acest caz, un stat agresor.
De altfel, în discursul de la ONU, Maia Sandu a reiterat solicitarea retragerii complete și necondiționate a trupelor ruse din Transnistria și distrugerea munițiilor din depozitele de la Cobasna și a amintit că drumul Chișinăului nu este decât cel al Uniunii Europene.
Și Maia Sandu, și Andrzej Duda știu însă că desprinderea de influența rusească și integrarea deplină în UE sunt un proces încă în derulare și că achizițiile bune de traseu nu sunt ireversibile.
O știe și Moscova, ai cărei acoliți din Republica Moldova sunt activi și gata să destabilizeze liniștea unei țări mici, dar măcinate de conflicte interne intenționate și de o democrație fragilizată de criza energetică și socială resimțită puternic de moldovenii care nu beneficiază de pârghiile pe care le au cetățenii cu drepturi depline ale statelor UE.
În acest context a decis președintele polonez să stea alături de Maia Sandu, în avionul care i-a dus la ONU, acolo unde președinta Republicii Moldova a pledat pentru cauza europeană a țării sale.
Orice gest diplomatic înseamnă un mesaj și o poziționare. Maia Sandu și Andrzej Duda nu s-au aflat întâmplător în același avion și nici nu a fost un simplu gest omenesc, ci unul de diplomație, un gest de solidaritate concretă și de legitimare a Maiei Sandu și a mandatului pe care îl are.
E de menționat aici că aceste două țări atât de diferite ca forță au făcut front comun în chestiunea refugiaților ucraineni: Polonia a construit un sistem funcțional de sprijinire imediată (asistență umanitară, integrare), în vreme ce Republica Moldova, deși depășită de numărul mare de refugiați, a reușit să gestioneze admirabil criza umanitară, unul dintre avantaje fiind, firește, și limba rusă vorbită și de unii, și de alții. La fel ca în cazul României, moldovenii au dat dovadă de o solidaritate fără rest, menționată în discursul Maiei Sandu.
„Am adus un omagiu și tuturor familiilor de moldoveni care și-au deschis casele și inimile pentru zecile de mii de refugiați ce ne-au trecut hotarul. Avem datoria morală să sprijinim în continuare Ucraina.
Am menționat, în discursul meu, că Moldova știe ce înseamnă să fii o țară divizată de conflict, amintind de tragicul război din 1992, ale cărui consecințe le resimțim și azi. Mi-am exprimat convingerea că singura cale de a ne integra țara este dialogul pașnic și respectarea suveranității și integrității noastre teritoriale, și am amintit că prezența ilegală a militarilor ruși în regiunea transnistreană ne încalcă neutralitatea și crește riscurile de securitate.
