Ce mesaj a transmis Vladimir Putin la moartea Reginei Elisabeta a II-a
Președintele rus, Vladimir Putin, a transmis în miezul nopții un mesaj Regatului Unit la anunțul morții Reginei Elisabeta a II-a.
Moartea Reginei Elisabeta a îndurerat o lume întreagă, astfel că, imediat după anunțul decesului acesteia, miile de mesaje de condoleanțe au început să apară. De la prim-miniștri, la președinți și personalități, toți și-au exprimat public regretul trecerii în neființă a celei mai longevive suverane a Marii Britaniei. Inclusiv Vladimir Putin a transmis în miez de noapte un mesaj de condoleanțecasei regale britanice.
Mesajul a fost transmis de Putin direct către noul rege, Charles al III-lea. Acesta a declarat, într-un comunicat remis agențiilor de presă ruse și preluate de Reuters că regina „s-a bucurat pe bună dreptate de dragostea şi respectul supuşilor săi, precum şi de autoritate pe scena internaţională”.
„Vă doresc curaj şi puterea de a îndura în faţa acestei pierderi grele şi ireparabile. Permiteţi-mi să vă transmit sincere condoleanţe şi sprijin către membrii familiei regale şi către întregul popor al Marii Britanii”, a transmis liderul de la Kremlin.
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit joi, la vârsta de 96 de ani, înconjurată de membrii familiei, care au sosit la reşedinţa din Scoţia după ce medicii suveranului britanic îşi exprimaseră îngrijorarea pentru starea sa de sănătate.