Sibiu va beneficia de peste 65 milioane euro de la Comisia Europeană pentru investiții în infrastructura de apă
Comisia a aprobat o contribuție de peste 65 milioane EUR din Fondul de coeziune, perioada 2014-2020, pentru o infrastructură mai bună de apă și de ape uzate în regiunea localităților Mediaș, Agnita și Dumbrăveni din județul Sibiu.
Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat: ”Politica de coeziune vizează îmbunătățirea concretă a condițiilor de viață ale cetățenilor din toate regiunile UE. Acest proiect va îmbunătăți în mod semnificativ condițiile de viață ale peste 35.000 de cetățeni din această regiune a României prin îmbunătățirea rețelei de apă și de ape uzate.”
În special, în cadrul proiectului se vor reabilita principalele conducte de apă și sistemul de distribuție existente și se vor construi altele noi. De asemenea, se vor construi 26 de noi stații de pompare a apei și se vor reabilita unele vechi, 25 de noi rezervoare de apă potabilă și 25 de noi stații de clorurare. În privința apelor uzate, proiectul va pune la dispoziție 55 km de rețea de canalizare nouă și va reabilita 74 km din cea existentă, precum și o stație de epurare a apelor uzate din Șeica Mare.
În plus, această investiție a UE va contribui la modernizarea sistemelor de control menite să monitorizeze calitatea apei și se estimează că va crea 33 de locuri de muncă permanente pentru personalul de întreținere și exploatare a infrastructurii. Proiectul va reduce poluanții din sursele de apă, va asigura aprovizionarea continuă cu apă potabilă sigură și va avea un impact pozitiv de lungă durată asupra sănătății publice, contribuind în același timp la respectarea directivelor UE privind apa potabilă și apele urbane reziduale, potrivit Comisiei Europene.
Se preconizează că proiectul va fi finalizat în 2026. Acesta vine în completarea altor două proiecte majore ale UE care acoperă alte părți ale județului, din martie 2022.
Citește și:
Magistrala de metrou M4 va pierde finanțarea din PNRR. Ce spune Sorin Grindeanu
Potrivit unui raport al Corpului de Cotrol al Ministerului Transporturilor, prin PNRR, acest proiect are prevăzută o finanțare de 299 de milioane de euro, cu termen finalul anului 2023 pentru semnarea contractelor de achiziții și august 2026 pentru finalizarea lucrărilor.
Raportul, citat de News.ro, arată că va fi practic imposibil ca Metrorex SA să respecte calendarul pentru atingerea jaloanelor prevăzute în PNRR pentru magistrala M4 Bucureşti – secţiunea 1 Gara de Nord- Filaret.
Potrivit echipei de control, nu va fi posibil ca în trimestrul lV din 2022 să aibă loc semnarea contractelor pentru 50% din lucrări, prin derularea unor licitaţii şi prin obţinerea autorizaţiilor necesare.
Corpul de Control al Ministerului Transporturilor mai artă că, deşi METROREX SA a beneficiat de finanţarea necesară pentru a avea un proiect ”matur” ce poate fi finanţat pentru implementare, în prezent e necesară actualizarea Studiului de Fezabilitate în vederea punerii în aplicare a finanţării din PNRR pentru construcţia Magistralei M4: Bucureşti- Secţiunea 1: Gara de Nord- Filaret, cu alocarea de fonduri suplimentare din bugetul Metrorex SA.
Sorin Grindeanu spunea în 1 august că „sunt șanse tot mai mici”