Politica

Cresc sau nu pensiile? Premierul Nicolae Ciucă aşteaptă proiectul de buget

Nicolae Ciucă, premierul României, a anunţat că aşteaptă să vadă proiectul de buget al României pentru 2023 înainte de a vorbi despre creşterea pensiilor. 

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri seara, că o decizie privind eventuala majorare a pensiilor ar putea fi luată în calcul după elaborarea proiectului de buget pentru anul 2023.

Prim-ministrul a fost întrebat, în calitate de preşedinte al PNL, cu cât ar trebui să crească pensiile, pornind de la declaraţiile recente pe acest subiect făcute Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte al liberalilor, conform cărora pensiile ar trebui majorate cu 16%, iar dacă ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, nu găseşte o soluţie în acest sens ar trebui să plece acasă.

„Indiferent de partidul al cărui lider suntem, avem totuşi responsabilitate faţă de cetăţeni să le comunicăm de fiecare dată adevărul, onest şi în funcţie de posibilităţile pe care Guvernul le are. Ceea ce aţi menţionat dumneavoastră a fost probabil o dispută între doi oameni politici. La nivelul Guvernului vă pot spune că nu vom avea astfel de enunţuri până în momentul în care nu vom avea pe masă cifrele. Vedem care este proiectul de buget pentru anul 2023 şi aşa cum am făcut în anul 2022 când am adoptat două pachete de măsuri pentru a sprijini cetăţenii României, tot la fel vom face şi de aici înainte, inclusiv pentru anul 2023. În funcţie de decizia pe care o vom lua în coaliţie, vă rog să aveţi încredere că o vom comunica”, a răspuns Nicolae Ciucă, după ce a participat la un eveniment organizat de Consiliul Investitorilor Străini, scrie Agerpres. 

PNL vrea creşterea pensiilor cu 16%. Rareş Bogdan: Suntem obligaţi să mergem pe lege. Haideţi să creştem pensiile în mod corect

Iată ce a declarat Rareş Bogdan la Realitatea Plus, după ce a fost întrebat despre vocile din PNL care au pus la îndoială existenţa banilor pentru mărirea pensiilor, chiar şi cu 10%, aşa cum a anunţat PSD. 

„Nimeni din PNL nu uită de problemele românilor. Le cunoaştem! Vrem ca bunicii noştri, părinţii noştri, oamenii care au lucrat o viaţă, să fie răsplătiţi şi să aibă o viaţă mai bună. Colegii mei doar au întrebat, pentru că noi nu deţinem Ministerul Finanţelor pentru a şti cum arată resursa bugetară în acest moment, ce se întâmplă dacă România are bani suficienţi pentru a creşte pensiile până la procentul fixat prin lege. Procentul fixat prin lege este 40%. Noi am crescut cu 14% în Guvernul Ludovic Orban, şi cu 10% în Guvernul Ciucă. Suntem obligaţi să mergem pe lege, deci mai e un procent de 16% care nu este încă acoperit. 

Noi am întrebat responsabil: Domnule Câciu, avem bani? Pentru că dacă avem bani pentru mărire cu 10%, înseamnă că avem şi pentru 16%, nu e mare problemă. Haideţi să creştem pensiile în mod corect, să fim responsabili faţă de români. De asemenea, haideţi să îi ajutăm pe investitori, pe cei cu microintreprinderi, haideţi să fim responsabili şi să sprijinim capitalul românesc”,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button