Actualitate

Fizician premiat cu Nobel, truc pentru a fierbe pastele într-un mod care economiseşte gazul

Fotografie de la Lisa Fotios, Pexels

Giorgio Parisi, fizician premiat cu Nobel în 2021, a explicat cum pot fi fierte pastele într-un mod care ajută şi la economisirea gazelor. 

Italianul Giorgio Parisi, laureat al premiului Nobel pentru fizică în 2021, a sugerat că pregătirea pastelor fără flacără poate permite o scădere a consumului de energie, măsură ce s-ar putea dovedi utilă pentru a face economie în actuala situaţie de criză energetică, transmite EFE.

Într-o postare pe Facebook, Parisi a explicat că, odată ce apa începe să fiarbă, se pot adăuga pastele, se lasă la fiert două minute, după care se stinge focul, iar pastele fierb pasiv, datorită căldurii reziduale.

Parisi, cercetător la Universitatea Sapienza din Roma, a calculat că în acest mod se economisesc cel puţin 8 minute de consum de energie.

Cel mai important este să puneţi capacul, se pierde multă căldură prin evaporare. După ce fierb pastele, dau focul la minimum, ca să fiarbă foarte puţin fără să consume. La fel puteţi încerca să stingeţi focul, aşa cum se sugerează în această postare, care nu este a mea (…) şi pe care nu am făcut altceva decât s-o redistribui. Evident, aşa consumaţi mai puţin gaz şi pastele tot se fierb, comentează el.

Dezbaterea despre cum să se fiarbă pastele fără să se risipească energie nu este nouă, comentează EFE. În urmă cu câteva luni, asociaţia Unione Italiana Food, care îi reprezintă pe fabricanţii de paste, a transmis că acoperirea oalei cu un capac în timpul fazei de fierbere accelerează procesul de gătire şi permite economisirea a până la 6% din energie şi reducerea emisiilor de dioxid de carbon.

Asociaţia citată explica totodată că stingerea focului după două minute de fierbere, lăsând capacul pus, presupune o economisire energetică şi a emisiilor de CO2 care poate ajunge până la 47%.

Cu un consum mediu de 23,5 de kilograme de paste pe cap de locuitor, fiecare italian ar economisi până la 44,6 kw/h, 13,2 kilograme de emisii de CO2 şi 69 de litri de apă pe an, calcula Unione Italiana Food, scrie Agerpres.

Ciorbă sau supă? Care este mai bună, dacă nu vrei să te îngrași. Bilic: Poate să fie o capcană pentru siluetă

Dacă ții la siluetă, trebuie să știi să alegi atent mâncarea pe care o consumi. Așadar, ciorbă sau supă? Ce spune medicul nutriționist Mihaela Bilic. 

„Ciorbă sau supă-cremă? Cum se face frig afară, cum ne vine pofta de o ciorbă/supă caldă. Supa de pui cu tăiței de casă sau cu găluște este un adevărat medicament. Iar pentru gurmanzi și pofticioși sugerez o ciorbă de fasole cu afumătură sau un borș de perișoare dres cu smântână… greu de rezistat!

Ce relație este între ciorbă și siluetă? Una foarte bună, având în vedere că ciorba/supa ne umple stomacul cu apă. Umflă burta, dar nu îngrașă! Există diferențe între ciorbă și supă? Haideți să analizăm.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button