Ucrainenii încep să recâștige teritorii. Mesajul transmis de Zelenski
Preşedintele Volodimir Zelenski a marcat progresul în contraofensiva Ucrainei începută săptămâna trecută, mulţumind forţelor sale pentru că au cucerit două aşezări în sud, o a treia în est, precum şi teritoriu suplimentar în estul ţării, relatează Reuters.
Acesta nu a precizat cu exactitate unde se află teritoriile şi nu a oferit un calendar, dar a spus că a primit „rapoarte bune” la o întâlnire de duminică de la comandanţii săi militari şi de la şeful serviciilor de informaţii.
În discursul său video nocturn, Zelenskiy a mulţumit forţelor sale pentru eliberarea unei aşezări din estul regiunii Doneţk, pentru cucerirea „anumitor înălţimi” tot într-o zonă estică în direcţia Lysychansk-Siversk şi pentru eliberarea a două aşezări din sud.
Kyrylo Timoşenko, adjunctul şefului biroului preşedintelui, a postat mai devreme duminică o imagine cu soldaţi ridicând steagul ucrainean deasupra unui sat pe care l-a catalogat ca fiind în zona sudică, care este principalul obiectiv al contraofensivei.
„Vysokopillya. Regiunea Herson. Ucraina. Astăzi”, a scris Timoşenko într-o postare pe Facebook peste o fotografie cu soldaţi fixând un steag ucrainean pe un stâlp. Situată la nord de peninsula Crimeea, pe care Moscova a invadat-o şi anexat-o în februarie şi martie 2014, regiunea Herson a fost cucerită de forţele ruseşti la începutul actualului conflict.
Lysychansk a fost revendicată de separatiştii pro-ruşi din regiunea Luhansk la începutul lunii iulie, în cadrul unei bătălii pentru zona Donbas din estul Ucrainei, care include şi Siversk, unde se află mine de cărbune.