Textul de mai jos e unul de ficțiune pe care l-am scris, pornind de la o imagine postată pe site-ul oficial al președinției ruse, kremlin.ru, în care un puști cu ochelari, îmbrăcat în pantaloni militari și un tricou roșu, lasă privirea în jos la intrarea lui Vladimir Putin într-o sală de studiu pregătită special pentru o întâlnire cu elevii din Kaliningrad.
Mi-am imaginat cum ar putea să se raporteze un adolescent rus, din clasa de mijloc, la ceea ce se întâmplă în jurul lui.
Toți elevii care au participat la eveniment au fost obligați să stea în izolare două săptămâni, fiind testați pentru Covid înainte de a se afla în aceeași încăpere cu Vladimir Putin.
În ultimele zile m-am cam plictisit. La început n-am înțeles de ce directoarea școlii i-a chemat de urgență pe părinți. Mai erau două săptămâni de vacanță. Mă simțeam liniștit. N-avusesem ocazia încă să fac ceva rău sau să iau note proaste.
După ce a început războiul, mai precis, “operațiunea specială”, părinții mi-au spus că urmează o perioadă grea și că e posibil să ne pierdem viața. Așa că în orice moment trebuie să fiu pregătit pentru ce e mai rău. De jumătate de an se vorbește des de moarte în jurul meu.
“E nevoie să intrăm în modul ”, a spus tata, într-o seară, la cină, în șoaptă.
E inginer constructor, bea destul de mult, dar se poartă bine cu familia. Când nu e ursuz din cauza problemelor de serviciu, e un tip de treabă.
I-a spus mamei, care plânge frecvent în ultimele luni, că trebuie să ne comportăm și-n somn ca și cum suntem de acord cu tot ce face președintele Putin.
N-am înțeles prea bine ce înseamnă acest lucru. Eu, oricum, sunt de acord.
Aștept cu nerăbdare să treacă următorii patru ani, aproape cinci, să pot să mă înrolez și să lupt cu dușmanii țării. În ultimul timp sunt tot mai mulți.
Directoarea a anunțat-o pe mama că urma să intru într-un program special și să realizez ceva important pentru țară.
Pentru asta, trebuia să stau două săptămâni închis în camera mea, să nu mă infectez pentru ca, apoi, să îmbrac uniforma tinerilor cadeți și să particip la un eveniment “care-mi va marca viața”, așa a spus directoarea și se pare că aceste cuvinte au speriat-o și mai rău pe mama.
Am început să scriu în jurnal de plictiseală. Internetul nu merge prea bine, am acces pe tot mai puține site-uri, mult mai puține ca înainte de a începe operațiunea specială.
De câteva ori, până când conducătorul nostru a anunțat că ucrainenii trebuie denazificați, în weekend mergeam cu mama și cu tata în Lituania. Am stat într-o vară o săptămână întreagă la o pensiune din Klaipeda, la malul mării.
Îmi era greu să-mi explic cum, într-o țară cât o regiune mică din Rusia,
