Opinie Grégoire Vigroux, antreprenor francez în România: Nu confunda cariera cu viaţa sau cum am fost lovit de burnout
Lecţii învăţate dur dintr-un episod de burnout ca şi antreprenor
25 Martie, 2014: Sunt la birou şi sunt îngropat în muncă.
Mă aflu în faţa a numeroase provocări şi a unui stres imens. Nu am reuşit să dorm bine de câteva zile şi nici să îmi menţin rutina de sport. Însă nu mă preocupă lucrul acesta foarte tare, pe cât mă preocupă perfomanţa companiilor în care sunt implicat. Avem nişte obiective ambiţioase de atins şi acesta este singurul lucru care contează pentru mine momentan.
Cu toate acestea, dintr-o dată nivelul meu de energie scade dramatic.
Mă ridic, dar nu reuşesc să fac decât câţiva paşi şi să strig după ajutor: „Colegi, nu mă simt bine! Chemaţi ambulanţa.”; după care mă prăbuşesc pe jos.
Mâinile şi picioare nu mai cooperează. Colegii din birou se adună în jurul meu speriaţi. Nu pot să respir şi simt o presiune imensă deasupra pieptului. Mă simt aproape de pragul morţii.
Ambulanţa mă duce la spitalul cel mai apropiat, îmi sunt făcute analizele de rutină şi concluzia este că starea mea este una foarte bună. Imposibil, îmi spun eu. Simt cum nu pot respira normal şi abia mă pot mişca.
Decid să plec de la spitalul de stat şi să merg la un spiral privat, unde le povestesc medicilor cele întâmplate în cursul zilei. După ce mă ascultă, doctorul face o singură remarcă… „Domnule, din păcate văd tot mai mulţi antreprenori în starea dumneavoastră…!”
După ce am auzit remarca doctorului, îmi pică imediat fisa şi realizez ce s-a înâmplat. Auzisem de burnout de al alte persoane şi părea a fi singura explicaţie rezonabilă.
Burnoutul are efecte asupra oricui, chiar dacă te gândeşti că nu ţi se poate întâmpla chiar ţie.
Acesta te conduce într-o stare de epuizare extremă din cauza surmenajului. Termenul de burnout are şi o semnificaţie în domeniul electric, unde reprezintă defectarea unui echipament prin supraîncălzire. Cred că poate fi o metaforă interesantă pentru ceea ce ni se întâmplă nouă ca oameni.
Când am fost pus la pâmânt de burnout aveam 34 de ani. Eram o persoană foarte ambiţioasă şi credeam că nimic nu îmi poate sta în cale. Mă credeam invincibil. Dar, adevărul este că sunt la fel de fragil ca oricine altcineva.
Corpul nostru are o limită. Dacă încercăm să ne depăşim aceste limite, suntem atenţionaţi natural că nu suntem pe drumul cel bun. În cazul meu, creierul meu a decis să îmi blocheze funcţiile de mişcare şi să îmi arate cum arată un shutdown.
Starea în care mă aflam mi-a transmis un mesaj:
„Opreşte-te, Grég! Lucrezi prea mult şi ai nevoie să o iei mai încet.”
Într-un fel, cred că un episod de burnout poate fi privit ca o pandemie. Aceasta este o boală a secolului 21. Un studiu din 2018 cu peste 1000 de respondenţi,
