Externe

Bulgaria negociază cu Rusia pentru a soluţiona criza de gaz. Este dependentă de resursele energetice ruseşti

Bulgaria a început negocierile cu Gazprom pentru a reveni la un contract în vederea soluţionării lipsei de gaz, relatează dpa, citată de Agerpres.  

Vecinii din Bulgaria au început negocierile cu compania de stat rusă Gazprom pentru a reveni la un contract care să rezolve problema aprovizionării cu gaze naturale.

„Ca guvern interimar, dorim să finalizăm ceea ce avem deja ca un acord”, a declarat premierul interimar Galab Donev într-un interviu difuzat luni seara.

Bulgaria este foarte dependentă de resursele energetice ruseşti, iar Rusia i-a sistat livrările de gaze, în pofida unui contract valabil până la sfârşitul anului 2022, după ce fostul premier proamerican Kiril Petkov a respins cererea Moscovei privind plata gazului natural în ruble.

Vladimir Putin anunţase la sfârşitul lunii martie că începând cu data de 1 aprilie, gazul livrat de Rusia țărilor europene va fi plătit doar în ruble. Acesta a semnat un decret prin care cumpărătorii străini trebuie să plătească în ruble pentru gazul rusesc, dacă nu, furnizarea gazului va fi întreruptă.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button