Actualitate

Previziuni – Preţurile la energie din România, mai mari cu 80% în decembrie. Elena Cristian cere trei măsuri importante și o demitere

Elena Cristian, analist DC Business, a spus care sunt cele trei măsuri pe care trebuie să le ia România urgent pentru a se pregăti pentru creşterea preţurilor la energie. 

După ce în Franţa preţul energiei a depăşit nivelul de 1000 euro pe MW/H, Elena Cristian a spus că „specialiştii spun că ar putea merge mult mai sus (n.r. preţurile)”. 

„Dacă ne uităm pe evoluţia ultimilor ani, când nu am avut situaţii similare cu cea din acest an, de obicei în lunie iulie-august preţurile încep să crească şi până în decembrie merg undeva la un 15% în plus. Analizele din acest an spun că preţurile vor ajunge până la un plus de 80%. Dacă ne uităm acum, la final de august, şi ne gândim la cât de mare este cererea, cât de multe sunt problemele, ce se întâmplă în toată Europa şi în toată lumea, am putea spune că astfel de situaţii şi grafice îngrijorătoare vom mai vedea multă vreme de acum încolo.

Din păcate pentru noi, lupta este inegală. Dacă ne uităm la ce fac ceilalţi, acolo măcar se aplică nişte măsuri, se întâmplă ceva. Azi, Polonia a prelungit pachetul de măsuri pentru combaterea efectelor preţurilor galopante la energie şi gaze până la 31 decembrie. Se iau măsuri în lanţ, de la producător până la consumatorul final. 

La noi, lucrurile se întârzie foarte mult, nu avem ministru, din păcate, avem o instituţie de reglementare care nu există şi nu a existat în această perioadă. Oamenii de la ANRE sunt plătiţi degeaba, i-aş desfiinţa fără nicio reţinere. Ar trebui înfiinţată o altă instituţie care să îşi facă treaba. 

Trei măsuri pentru România. „Din păcate, nu facem nimic”

În aceste momente, este o supraimpozitare pe lanţul de producţie care va adânci pentru România, din punctul meu de vedere şi nu doar al meu, criza gazelor. Hai să ne uităm ce fac celelalte ţări. Sunt trei măsuri importante pe care ar trebui să le ia România imediat. 

1. Să reducă fiscalitatea. Toate ţările au redus TVA şi taxele pentru energie şi gaze. 

2. Să obligi la contracte multianuale între producătorii de stat şi furnizori. 

3. Să limitezi exporturile, să te uiţi în ograda ta întâi. 

Noi nu facem nimic din aceste lucruri, şi din păcate efectele pentru România vor fi mult mai grave decât efectele pentru altă ţări. Statul a ajuns să plătească pentru compensarea tarifelor la energie şi gaze mai mult decât pentru educaţie. În curând va ajunge la un procent din PIB cât se alocă pentru sănătate. Mi se pare că ceva nu funcţionează”, a declarat Elena Cristian la Antena 3, în emisiunea moderată de Radu Tudor. 

Elena Cristian cere demiterea ministrului Economiei: Nu are ce căuta acolo, nu are viziune

„În Franţa, preşedintele a spus că nu mai poate suporta plafonarea la energie şi gaze. În România, guvernanţii ne dau cifre ameţitoare. Acum o săptămână, era vorba de 40 de miliarde lei,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button