Sorin Pâslaru, ZF: Când vin furtunile, nu ai ce face decât să te bazezi pe ce ai pus deoparte. Fie gaz, fie valută. La ambele stăm la fel de prost. Cum a ajuns economia să funcţioneze cu două preţuri false: preţul energiei şi cursul leu/euro
Economia românească a crescut peste aşteptări, guvernul anunţă creşteri salariale la bugetari pentru a compensa inflaţia, dar întrebarea este dacă nu cumva două preţuri esenţiale pentru funcţionarea economiei sunt false şi vor da totul peste cap când vor ajunge la realitate: preţul energiei şi cursul leu/euro.
PIB-ul a crescut pe primele şase luni cu 5,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care bugetul a fost construit pe o creştere economică pentru anul curent de doar 4,6%. Urcat şi de inflaţia peste aşteptări, PIB-ul nominal ar urma să crească în 2022 până la 1.372 mld. lei, adică aproape 280 miliarde de euro, faţă de 1.317 mld. lei cât se estima iniţial.
Creşterea peste estimări a dat guvernului aripi să mărească veniturile bugetare aşteptate pentru 2022 cu 30 mld. lei, până la 470 mld. lei şi cheltuielile cu 33 mld. lei, până la 555 mld. lei. Unde este criza?
Criza este cu noi, dar nu o vedem deocamdată decât în inflaţie şi dobânzile la credite. Ca un organism dopat, economia românească merge din inerţie pe baza a două preţuri false şi cu cât va merge mai mult ascunzând problemele cu atât va fi mai mare şocul trezirii la realitate.
În primul rând, preţul energiei. 100% din consumatorii casnici şi aproape toţi consumatorii comerciali, cu excepţia unor mari consumatori industriali care beneficiază de o schemă separată, au garantat până în martie 2023 un preţ al energiei electrice subvenţionat.
Că au o casă de 400 mp sau o garsonieră de 40 mp, cetăţenii tot 600 lei pe MW plătesc. Că este un mic magazin la colţ de bloc sau este vorba de mallul AFI Cotroceni, toţi consumatorii comerciali plătesc 1.000 de lei pe MW.
Pe piaţă însă preţul este astăzi 3.000 de lei pe MW. Cine achită diferenţa? Statul. Dar statul trebuie să ia de undeva. De la oameni şi companii, prin viitoare taxe şi impozite. Deci este un preţ fals.
Guvernul ştie şi caută să facă ceva. Cel mai la îndemână este să amâne scadenţa, cum a făcut şi până acum. Între timp, nu se mai ştie cine furnizează cu adevărat şi trebuie să primească rambursare de la stat pe diferenţa faţă de preţul de piaţă şi cine nu. Se fac tranzacţii bilaterale între traderi care se stornează a doua zi şi se vine cu factura de vânzare pentru a primi subvenţia. Şi aşa se adună zeci de miliarde de lei care ar trebui rambursaţi. O aiureală completă.
În loc să fi stabilit de la început praguri de preţ începând de la producători – cei mai mari aflaţi în mâinile statului – şi să se meargă pe lanţ cu marje fixe, exact ca la distribuitori, intervenţia nu a fost nici cal, nici măgar. Nici piaţă liberă, nici controlată. Cine va plăti la sfârşit? Nimeni nu ştie. De ce să ajungi tu stat să subvenţionezi tocmai din banii din suprataxarea profiturilor producătorilor/traderilor când puteai foarte bine să faci astfel încât să nu se ajungă la aceste preţuri apocaliptice prin fixarea preţurilor?
