Aruncată în dezbatere, cel mai probabil, ca balon de încercare de unul dintre „lăutarii” președintelui, tema rotației premierului, de la PNL la PSD, mai precis de la N. Ciucă la M. Ciolacu, este cu mult mai delicată decât părea la formarea coaliției.
Marcel Ciolacu este acum într-o poziție ideală și, pragmatic vorbind, nu ar avea niciun motiv să renunțe la ea. Este premier de facto, dar fără răspunderea funcției. Declarațiile sale atârnă în presă mai mult decât ale premierului pentru că PSD este principala componentă a guvernării și domnia sa chiar este președintele partidului.
Promite, lansează teme, face agendă, dar răspunderea juridică și politică e la N. Ciucă. Pentru tot ce nu livrează electoratului său pentru că nu poate fi livrat, PSD are alibiul perfect al partenerilor și premierului.
Asta nu înseamnă că dl Ciolacu nu și-ar dori să fie premier. Cu siguranță își dorește foarte tare. Dar dacă va prelua șefia guvernului cu un an înainte de primele alegeri ale anului superelectoral 2024, în criză economică și va fi pus în situația de a livra conform așteptărilor uriașe pe care PSD le-a creat, M. Ciolacu ar preliclita și scorul partidului la alegerile din 2024, și șansele sale de a deveni premier, așa cum își dorește, pentru 4 ani.
Președintele PSD este un politician experimentat care a dovedit că își calculează bine pașii, deci nu prea pare genul care să se repeadă să muște din măr cu orice preț. Iar să trimită pe altcineva premier din partea PSD ar fi o eroare pe care cred că nimeni nu o mai poate comite după lecțiile Dragnea, Orban și Cîțu.
În plus, la schimb, PSD ar trebui să dea Transporturile și Finanțele, ministere foarte valoroase. Ar trebui să ia Justiția, cu riscuri importante de a enerva intern și extern.
Dacă relația cu PNL ar fi unitar bună, cu argumentele de mai sus, rotativa ar fi mai simplu de evitat. Dar în teritoriu sunt tensiuni importante, la nivel local coaliția fie nici nu a existat, fie s-a rupt, pesediștii acuză că nu și-au primit partea de funcții și mulți văd în rotativă un soi de izbăvire sau revanșă.
Dacă nu, mulți vorbesc deschis despre ieșirea de la guvernare, soluție care a dus PSD la câștigarea alegerilor în 2020.
Această stare poate fi ușor folosită de opoziția internă la Marcel Ciolacu, deloc neglijabilă, mai ales că urmează bătăliile pentru desemnări de candidați și liste.
De exemplu, dna Firea vrea să candideze din nou la București, dl Ciolacu nu are neapărat interesul să ofere tocmai celei care-l toacă cel mai aprig, împreună cu Paul Stănescu, șansa să devină al doilea om politic al țării ca validare electorală.
Contestatarii interni din PSD îl vor acuza pe dl Ciolacu că e laș, că face jocurile Klaus Iohannis (ceea ce are o sămânță de adevăr, de altfel), că se gândește în primul rând la propria piele. Ceea ce sigur că se va transmite și în electoratul PSD.
