Comentarii

Tânărul Ceaușescu. Interviu cu Andy Lupu, realizatorul unui film despre drumul către puterea absolută

Producția a luat premiu pentru regie la festivalul “London Directors Award”. Andy Lupu a scris scenarii pentru serialul HBO, “În derivă”, Marcel Iureș fiind actorul principal și a produs filme și seriale pentru TVR și Antena 1. A fost ani buni jurnalist, iar acum e scriitor, regizor și producător. “Tinerețea unui dictator” spune povestea ajungerii la putere a lui Nicolae Ceaușescu. Filmul va avea premiera în România în această toamnă.
Citate importante:

  • Elena Ceaușescu mi se pare că l-a susținut în tot delirul său. L-a protejat și l-a susținut. Era vorba de motivație, de sete de putere.
  • Fiecare dintre noi avem un gând, un sentiment, o percepție personală vizavi de Nicolae Ceaușescu și atunci este evident că vor fi și oameni care o să spună că l-am idealizat sau că trebuia prezentat altfel.
  • Nicolae Ceaușescu a fost tot timpul o forță superioară, intangibilă. Geniu, conducător, magnific și așa mai departe. E foarte greu să ai o o relație, ca să zic așa, cu un astfel de personaj care tot timpul e doar o fotografie.
  • Comuniștii, practic, s-au format în închisoare. În momentul în care, prin jocul istoriei, au ajuns să conducă o țară au făcut-o așa cum știau ei, așa cum înțelegeau ei. Au condus-o ca pe-o imensă închisoare.
  • Oamenii care ajung acolo sus consideră că sunt veșnici. Asta e altă treaba. Asta e problema lor. Noi trebuie să le arătăm că nu sunt veșnici și trebuie să răspundă pentru ceea ce fac.

VIDEO. Trailer film „Tinerețea unui dictator”
Nu ți-e teamă că oamenii o să acuze faptul că l-ai idealizat pe Nicolae Ceaușescu?

Aș vrea să încep prin a spune că discutăm despre o ficțiune. Filmul nu este un documentar. 

M-am inspirat din evenimente reale, din situații istorice, personaje care au existat, dar toate acestea au fost transformate în ficțiuni analizate pentru că mi-am dorit să spun o poveste prin intermediul acestor personaje. 

Filmul are mai multe niveluri, iar viața lui Nicolae Ceaușescu e unul dintre ele. 

Sigur că mi-e teamă pentru că noi, românii, avem un stil de raportare foarte personal în ceea ce privește personajul Nicolae Ceaușescu. 

Merg mai departe prin a spune că povestea lui a devenit și povestea noastră. 

Fiecare se raportează într-un fel sau altul la Nicolae Ceaușescu. Fiecare dintre noi avem un gând, un sentiment, o percepție personală vizavi de Nicolae Ceaușescu și atunci este evident că vor fi și oameni care o să spună că e idealizat sau trebuia prezentat altfel sau că ar fi făcut altceva, ceea ce e firesc, pentru că un proiect viu naște discuții. O altă teamă ar fi să nu nască discuții.

Cum au perceput criticii și spectatorii străini filmul?

Competiția la care am participat cu filmul se numește London Directors Award și am luat premiul pentru Best European Director.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button