Cine are nevoie de alegerile anticipate
MOTTO:
„Oamenii au deosebitul talent de a alege exact ceea ce le face mai mult rău.”
J. K. Rowling, scriitoare americană, autoarea best seller-ului Harry Potter
Să vorbești despre alegeri anticipate într-un moment când stabilitatea guvernului este mai solidă decât oricând, iar coaliția și-a găsit un modus vivendi cum nu s-a mai văzut de multă vreme în România, asta mi se pare un non sens.
Cu toate acestea, amenințarea cu anticipatele a reizbucnit din partea unui fruntaș al coaliției, care cu alte prilejuri se dovedea reținut, aș zice chiar cumpătat, și în niciun caz conflictual: Marcel Ciolacu.
Cu siguranță, ceva l-a enervat rău de tot pe liderul PSD, care până de curând nu se arăta deloc dornic să se vadă așezat pe scaunul cel mare de la Palatul Victoria. Multă vreme pretindea că numai Alexandru Rafila este potrivit pentru așa ceva, deși – susținea el – PSD are o adevărată pepinieră de specialiști, toți pregătiți să poată fi oricând prim miniștri.
Niciodată nu lăsa domnia sa impresia că ar râvni la pupitrul de comandă al țării și îmi plăcea să cred că se bizuia pe înțelepciunea celui care știe să nu-și întindă picioarele mai mult decât îl ține plapuma.
Și iată că, deodată, cumpătatul domn Marcel Ciolacu s-a apucat să declare următoarele, mai zilele trecute: „Dacă colegii mei vor considera că eu sunt cea mai potrivită persoană să îi reprezint ca prim-ministru, eu am să fiu. Dacă nu se face această rotativă, altă variantă decât alegeri anticipate nu există”.
Aut me, aut neminem adică, ori eu ori nimeni, cum rostea cândva un țanțoș general roman, acoperit între timp de praful gros al istoriei.
Ce l-o fi determinat, oare, pe simpaticul nea Marcel să se răsucească deodată, de la un fel de „nu mă interesează problema” la acel „ori eu, ori nimeni”, de care vorbeam? Nu cred că apetitul pentru putere, nici dorința de mărire sau teribila grandomanie a domniei sale, pe care nu mi-o sugerează deloc privirea atitudinea liderului social-demorat.
Aș zice mai curând că domnului Ciolacu nu i-ar prea conveni situația când alții s-ar bate pentru ciolanul suprem, iar dânsul, ca lider ce este, s-ar pomeni cu greaua misiune de a alege unul singur dintre doi candidați sau poate chiar dintre mai mulți, căci este destul să se ivească borcanul cu miere, ca să se audă bâzâit în jur.
Dilema ar fi incomensurabilă. Dacă o preferă pe Firea și-l lasă pe Grindeanu mofluz, și-l face pe acesta în veci dușman. Și invers, dacă optează pentru nea Sorin și o lasă pe Gabi bosumflată, se pune rău cu întreg orașul Voluntari, plus județul Ilfov.
În plus, mai pot apărea și alții, poate din teritoriu, poate dintre vicepreședinții de la centru, cine știe.
De aceea, înțeleg logica domnului Marcel Ciolacu. Decât să ajungă un fel de arbitru între nu se știe cine,