Adelina Mihai, ZF: România, ţara salariului minim. Ce economie este aceea în care unu din trei salariaţi are salariul minim, dar angajatorii se plâng de deficit de personal?
Suceava, august 2022. O vânzătoare dintr-un magazin alimentar: „Vin şi pleacă lunar colege. Nu vrea nimeni să mai stea pe 1.500 de lei, programul este de 12 ore pe zi, două zile lucrăm şi două zile sunt libere. Alţi patroni măcar dau şi bonuri de masă sau produse pe lângă salariu, al nostru nu dă nimic în plus“.
Bucureşti, august 2022. Un antreprenor din industria panificaţiei: „I-am mărit salariul ambalatoarei şi am convins-o să se întoarcă la mine după ce luna trecută a plecat să facă Glovo. Îi dau acum 2.400 de lei net, pe un contract de 6 ore pe zi, iar în zilele când lucrează suplimentar o plătesc extra. Tot ce îmi doresc este să mai vină şi mâine la muncă“.
Pe o piaţă a muncii considerată „a angajatului“, în care, teoretic, angajatul dictează prin prisma faptului că îşi poate negocia mai bine ca altădată salariul şi condiţiile de muncă, unu din trei salariaţi din România – cu precădere din mediul privat – are salariul minim pe economie. Adică 1.500 de lei net pe lună.
Între timp, angajatorii se plâng la unison că nu mai găsesc oameni care să vrea să muncească, că vor aduce personal asiatic şi ameninţă că suprataxarea contractelor de muncă part-time (la nivelul salariului minim) îi va face să renunţe la o parte dintre aceşti angajaţi cu timp parţial.
Cu 1,5 milioane de angajaţi plătiţi la nivelul minim dintr-un total de 5 milioane de salariaţi, România are o pondere aproape dublă (de circa 30%) a salariaţilor plătiţi la nivelul minim prin comparaţie cu restul statelor europene. În Europa, 17% dintre angajaţi sunt plătiţi sub sau la nivelul salariului minim, arată un raport al Organizaţiei Internaţionale a Muncii. În Germania, ţară care a introdus salariul minim abia din 2015, 10% din totalul angajaţilor câştigă salariul minim pe economie.
În România, care are salariu minim încă din anul 1949, valoarea salariului minim a ajuns anul acesta la echivalentul a 520 de euro brut (adică 300 de euro net), de 4 ori mai mică decât în Germania, după creşteri succesive în ultimii ani. Iar beneficiile au fost clare: în ultimul deceniu, politica de creştere a salariului minim a fost cel mai bun instrument de creştere economică, pentru că a antrenat şi creşterea celorlalte salarii din economie.
Particularitatea României este aceea că are una dintre cele mai mari taxări pe salarii şi unul dintre cele mai mici niveluri de taxare aplicate companiilor. Dacă la un salariu de 2.000 de euro brut în Germania se duc la stat sub formă de taxe, impozite şi contribuţii 500 de euro, în România, la acelaşi venit, statul încasează contribuţii şi taxe de 830 de euro. În schimb, în cazul firmelor, Germania are o taxare pe dividende de 26% şi un impozit pe profit de 30%, pe când România are 5% taxare pe dividende (şi 8% de anul viitor) şi 16% impozit pe profit.
În 1914, Henry Ford a decis să dubleze salariile angajaţilor până la 5 dolari pe zi,
