La peste trei zile după exploziile de proporții, produse marți la o bază militară din Crimeea, cauzele exploziilor, ce și cine le-a provocat sunt încă enigme. Atât este clar: armamentul, muniția și chiar militarii Armatei Ruse nu se află deloc în siguranță pe teritoriile ocupate ale Ucrainei. În plus, așa ceva se constituie într-o uriașa bilă neagră în bagajul ocupanților ruși.
La puțin timp de la producerea exploziilor, a apărut prima poziționare oficială a Ucrainei: consilierul prezidențial Mihailo Podoliak, un apropiat al președintelui Zelenski, declara la un post TV ucrainean că „Noi nu avem nicio responsabilitate pentru ceea ce s-a întâmplat în Crimeea”.
Fără să spună ceva concret despre originea exploziilor, președintele Volodimir Zelenski a intervenit în aceeași zi cu o declarație virală, care avea să facă ocolul planetei: „Acest război rusesc (…) a început cu Crimeea şi trebuie să se încheie cu eliberarea Crimeii”.
Pentru cine citește printre rânduri, asemenea declarație, apărută chiar în ziua exploziilor, ar putea fi un prim semnal că eliberarea Crimeii a început.
În asemenea context, exploziile au buimăcit comandamentul rus, unde ai zice că tronează un fel de lege a tăcerii. În loc de informații oficiale, presa rusă publica marți seara simple știri. Cam în acest cadru înțeleg și informația laconică, apărută în ziarul Pravda, un aservit al Kremlinuui: „În ziua de 9 august, în jurul orei 15:20, pe teritoriul aerodromului Saki, din apropiere localității Novofedorovka (în Crimeea – n.red.), au fost detonate mai multe muniții de aviație, în zona depozitelor”
Observați câtă ambiguitate? Ce înseamnă „au fost detonate”? S-au detonat ele de la sine? Este opera unui sabotor? Este la mijloc inamicul? Teroriștii? Partizanii (s-a vehiculat și această variantă)? Ceasul Rău? Ghinionul?
Să fim înțeleși, faptele nu se petrec în curtea unei frizerii, unde o mână nevăzută a dat foc depozitului cu prosoape și cu halatele personalului. Faptul se petrece într-o zonă de război, unde o mare putere militară a lumii încearcă să distrugă poporul vecin, fără altă motivație decât dreptul celui mai mare.
Nu m-aș opri la aceste detalii, dacă situația n-ar semăna ca două picături de apă cu cazul crucișătorului Moskva, perla Mării Negre și navă amiral a flotei ruse, scufundat în luna aprilie, după ce ucrainenii anunțaseră că l-au țintit cu două rachete, iar rușii vesteau sec „Ca urmare a unui incendiu la bordul crucişătorului port-rachete Moskva, muniţia de la bord a explodat. Se fac cercetări”.
Aceeași ambiguitate ca și în cazul exploziilor din Crimeea. De unde a apărut acel incendiu, pe care trupele de elită de la bord nu l-au putut stăpâni și s-a extins până la muniție?
Abia după ce nava s-a scufundat, au recunoscut și rușii ceea ce Polichinelle știa de la început, că nava a ajuns să se scufunde, după ce o țintiseră la precizie și o loviseră în plin două rachete ucrainene.
Sesizează și un copil că, în ambele cazuri, liderii ruși au încercat să discrediteze evenimentele,
