Încă o lovitură de la Guvern: Banii care se duc spre Pilonul II de pensii vor fi taxați din 2023. Cum este posibil
Prin Ordonanța de Guvern, prin care au fost crescute taxe de la 1 august, au fost luate și măsuri care se aplică din ianuarie 2023. Una dintre ele este taxarea banilor care merg spre Pilonul II de pensii.
OG 16/2022 urmează astfel, din 2023, să taxeze dividendele încasate de fondurile de pensii.
„Este adevărat, OG 16/2022 prevede eliminarea exceptării fondurilor de pensii private de la plata impozitului pe dividende, o măsura care anulează prevederile din legislația specifică (L411/2004 privind Pilonul II de pensii obligatorii si L204/2006 privind Pilonul III de pensii facultative)”, a declarat Mihai Bobocea, consilier al Board-ului și purtător de cuvânt al Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), scrie hotnews.
El afirmă că majoritatea statelor europene care au implementate sistemele de pensii private au adoptat în legislație și sistemul EET, adică exempt-exempt-tax, care presupune deductibilitate fiscală pentru faza de contribuții (primul „E”), exceptarea de la plata impozitului pe câștigurile din investiții în perioada de acumulare (al doilea „E”) și taxarea beneficiilor încasate din fondurile de pensii, sub forma anuităților sau a altor plăți asimilate (acel „T”).
Prin ”taxarea dividendelor încasate de fondurile de pensii private încalcă acest principiu EET și introduce problema dublei impozitări a beneficiilor ce vor fi încasate sub formă de pensii de participanți și beneficiari”, afirmă Mihai Bobocea, conform sursei citate. Urmarea ar fi că fondurile de pensii private vor fi mai mici din cauza noilor obligații fiscale.
Marcel Ciolacu, liderul PSD, afirma înainte de adoptarea Ordonanței mai sus amintite: ”Nu s-au mărit taxe, s-au exclus excepții”.
Cu doar o seară în urmă, ministrul Muncii, Marius Budăi, se plângea fix de banii care se duc către sistemul privat de pensii.
Marius Budăi: Estimarea de deficit la bugetul de pensii pe anul acesta este de 12 miliarde, exact cât virăm către Pilonul II.
Răzvan Dumitrescu: Deci dacă nu aţi vira către Pilonul II nu aţi avea deficit?
Marius Budăi: Nu vreau să creez o ştire de aici că a sus Budăi că nu vom mai vira către Pilonul II. Este exclus aşa ceva, este o lege.
Răzvan Dumitrescu: Dar pică suma una pe cealaltă. Cum vă explicaţi?
Marius Budăi: Aşa s-a întâmplat anul acesta.
Pensiile ar urma să crească
Varianta neimpozitării pensiilor mai mici de 3.000 de lei este pe masa Guvernului, după cum a precizat premierul Nicolae Ciucă.
”Toate aceste chestiuni trebuie validate în coaliţie, desigur, ţinând cont de resursele bugetare la dispoziţie. Există 87 de milioane de lei, ceea ce înseamnă într-un an de zile aproximativ un miliard. Avem nevoie să ne adresăm către toate categoriile sociale, îndeosebi către cele vulnerabile, şi să le susţinem ca în această perioadă să nu resimtă efectele acestei crize, pe de-o parte. De cealaltă parte, suntem în continuare în aceea linie de discuţie şi de dezbatere a tuturor măsurilor, pentru a păstra stabilitatea macroeconomică şi pentru a putea să protejăm locurile de muncă şi pentru a face tot ceea ce am făcut până în prezent” a spus premierul Nicolae Ciucă,