Anul acesta, de la începutul lui ianuarie şi până în 5 august, Consiliul de Conducere al BNR s-a întrunit de şase ori în şedinţe de politică monetară. Şi tot de şase ori au fost adoptate decizii de creştere a dobânzii de referinţă. Faţă de numai trei, anul trecut. De reţinut însă, cât priveşte anul curent, nu este doar numărul de decizii, dublu până acum faţă de 2021, ci viteza de înaintare imprimată ratei dobânzii de politică monetară. Comparând cele două tablouri, semnificativ diferite, observăm că banca centrală şi-a adaptat strategia la specificul inflaţiei din 2021 iar, în 2022, a recalibrat-o ca răspuns la şocurile puternice intervenite cu deosebire în lunile aprilie-mai, soldate cu mari creşteri de preţuri.
Marţi la prânz, la BNR, cu ocazia prezentării raportului trimestrial asupra inflaţiei, guvernatorul şi-a susţinut obişnuitul dialog cu presa. Nu mă voi referi la întregul conţinut al dialogului, cunoscut în detalii la această oră, după ce a fost pe larg prezentat în jurnale de ştiri, în dezbateri, în reportaje. Două sublinieri din răspunsurile date la întrebările jurnaliştilor este important să fie repetate.
Prima: ratele dobânzilor de politică monetară, stabilite de băncile centrale, exprimă o tranziţie cu efecte de foarte lungă durată. Pentru că lumea nu trece, acum, prin simple schimbări de conjunctură, după care să revină la dobânzile mici sau apropiate de zero. Nu! Era dobânzilor mici s-a încheiat definitiv. Dobânzile revin în normalitate.
A doua: legat de opiniile unor analişti care susţin că dacă BNR ar fi intervenit mai devreme si ar fi urcat mai agresiv dobânda de referinţă… inflaţia ar avea acum o cotă mai joasă. „Când mai devreme, acum doi ani?…Când, în plină pandemie şi fără niciun semn de inflaţie, toate băncile centrale ţineau strâns dobânzile jos, de teama recesiunii, noi să fi intervenit în contrasens cu natura pieţei ?”… a punctat guvernatorul.
…Acum doi ani, Fed şi BCE aveau dobânzile aproape de zero sau chiar zero – o dobândă a BCE, „facilitatea de depozit”, era cu 0,50 la sută sub linia zero – cu speranţa declarată că astfel vor grăbi redresarea economiilor lovite de criză. Şi cum, atât în SUA cât şi în zona euro, bătălia se dădea cu deflaţia, nu se aştepta nimeni la lovitura de teatru pe care inflaţia avea s-o dea în foarte scurt timp întregii lumi. Iar când inflaţia, la începutul lui 2021, chiar şi-a arătat colţii, şi Fed, şi BCE au sperat că au de-a face cu un fenomen trecător. Şi că, până la sfârşitul anului, inflaţia… va reveni în ţinta de 2 la sută! Ceea ce nu s-a întâmplat. Mai mult, inflaţia a lovit şi mai puternic în 2022. A lovit lună de lună, determinându-i pe analiştii din SUA şi din zona euro să vorbească despre cea mai dură inflaţie de după crizele petrolului din 1973 şi 1979.
Cum au reacţionat cele două mari bănci centrale? După ce s-au convins că teza inflaţiei trecătoare a fost doar iluzie, şi că, mai mult, principala cauză a dezordinii intervenite în sistemul global al preţurilor de consum este criza energiei,
