Comentarii

Sorin Pâslaru, ZF: Una sunt taxele, alta sunt contribuţiile sociale

Este o vie dezbatere ca urmare a ultimelor modificări ale Codului Fiscal asupra creşterii sarcinii fiscale mai ales în cazul micilor întreprinderi şi, paradoxal în cazul slujbelor part-time.

Trebuie spus, în primul rând, că per ansamblu modificările Codului Fiscal au vizat în primul rând micii contribuabili, care reprezintă osatura contribuţiilor la buget. Aici este un dezechilibru pe care din păcate nicio administraţie nu l-a corectat până acum. Cei 4500 de mari contribuabili, adică cele mai mari companii din ţară aşa cum sunt descrise în normele Fiscului, contribuie cu doar 40% la încasările bugetului consolidat din total, în timp ce cifra lor de afaceri ca pondere în totalul cifrei de afaceri în economie este de 70%. 

În loc să corecteze această anomalie şi să se ducă spre o echilibrare încasări/cifră de afaceri în total, politica noilor modificări fiscale este de a se duce cu presiune şi mai mare spre micul întreprinzător sau micul salariat în forma lui part-time. În loc să elimine taxele şi contribuţiile sociale pentru orice câştig mai mic decât salariul mediu net şi pentru micile întreprinderi, tocmai aici s-au majorat taxele şi contribuţiile.

Însă în al doilea rând, trebuie subliniată o diferenţă pe care chiar şi absolvenţii de studii economice se pare că nu o mai fac în limbajul curent: diferenţa dintre taxe şi contribuţii sociale. Taxele sunt impozitele pe venit, pe profit, taxa pe valoarea adăugată sau accizele – la nivelul bugetului de stat. La nivelul bugetelor locale, taxele sunt pe maşină, pe casă sau pe alte bunuri.

Contribuţiile sociale, pe care trebuie să le plătească oricine deţine un contract de muncă, sunt cu totul altceva. Contribuţia socială reprezintă un drept al persoanei  – care se va exercita în viitor în cazul contribuţiei la pensie sau se exercită în prezent în cazul contribuţiei de sănătate dacă angajatul beneficiază de îngrijiri medicale în sistemul public de sănătate.

Deci expresia „a crescut taxarea” pe salariul minim fracţionat la două ore este incorectă. De fapt, a fost introdus un prag minim pentru achitarea integrală a contribuţiilor sociale la pensie şi sănătate de care va urma să beneficieze angajatul.

Abuzarea sistemului plăţii fracţionate a determinat actuala putere să decidă eliminarea posibilităţii plăţii contribuţiilor sociale aferentă salariului minim fracţionat pentru două ore. Aici este o neputinţă a statului de a determina folosirea corectă a acestor contracte sau abuzarea lor pentru a evita plata integrală aferentă salariului minim a contribuţiilor sociale. Este aceeaşi situaţie ca în cazul microîntreprinderilor, unde neputând să diferenţieze activitatea corectă de cea incorectă Ministerul Finanţelor a decis reducerea pragului de impunere la cifra de afaceri de la 1 mil. la 500.000 de euro pe an şi eliminarea CAEN-ului consultanţă de management din microîntreprinderile impozitate pe cifra de afaceri.

Contribuţiile sociale sunt ale angajaţilor, nu ale angajatorului, iar evitarea plăţii lor este ca şi cum nu s-ar plăti salariul. Astăzi, cei mai mulţi pensionari aflaţi în plată sunt foşti angajaţi în principal la stat. Peste un deceniu,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button