Comentarii

Țară mică, lider pe măsură

Dinspre Budapesta, capitala unei țări mici, Rusia se vede ca o țară mai mare decât este în realitate. Iar Viktor Orban, prizonierul acestei țări mici, îl vede pe Putin mai înalt decât l-a văzut Erdogan la Teheran.

Din aceeași perspectivă, cea a dimensiunilor economice, de suprafață și de populație, Rusia se vede acum de la Bruxelles cât se vede Ungaria dinspre Paris. De aia s-au repezit europenii să apere Ucraina, iar Macron nu vizitează Budapesta, din cauză de dimensiune și populație.

Din nefericire, o țară mică nu poate da naștere decât la lideri condamnați la nanism. De aceea, este păcat că domnul Viktor Orban s-a născut în Ungaria, nu în Rusia sau China, de exemplu. Dacă aș zice că i s-ar potrivi porecla Mondialu’, să mă scuze domnul Bercea pentru furt intelectual, n-aș fi departe de adevăr.

Acesta este ghinionul liderului de la Budapesta: țara sa este prea mică pentru a-l încape.

De aici zvârcolirile politice deviante, căci dacă omul nu poate lucra la o nouă ordine mondială, ca ilustrul său prieten Putin, mai are doar posibilitatea să pricopsească lumea europeană cel puțin cu ideologie iliberală și rasistă.

Epigonul doamnei Merkel nu merită nici să-i spele șosetele.

Dacă mai erau Merkel și Trump la putere, în UE și SUA, războiul din Ucraina nu ar fi avut loc, a spus Orban la Tușnad.

Nu atât ca să deplângă absența Angelei Merkel, cât să arate că, dacă există un continuator legitim al fostei cancelare, acela este el, susține Magda Grădinaru.

Corectă sesizarea paradigmei în care vrea să se vâre cu bocancii murdari de atâta impostură nenea Orban. Problema lui este că, dacă se visează un mare lider european și continuatorul fostului cancelar, am putea să-i șoptim la ureche că războiul din Ucraina are loc tocmai pentru că el, Viktor, urmașul Angelei, n-are cuvânt de spus în politica europeană. Or, nu poți fi urmașul unui stejar dacă arăți lumii doar ciupercile otrăvitoare ce cresc la rădăcina lui.

Dacă Putin i-a recunoscut această poziție, treaba lui și a lui Putin, să curgă gaz pe conductă. Chestiunea este că UE asta care nu are lideri, în loc să-l recunoască în pool position european, îl vede ca pe repetentul clasei, cică pe motiv de stat de drept, și-i taie banii europeni cu care un deceniu și ceva nenea Viktor a construit bunăstarea supușilor săi.

Asemănări care fac diferența.

O asemănare care îi unește în cuget și-n simțiri pe Viktor și Vladimir este că ambii doi cred că sunt înconjurați numai de dușmani. Nenea Viktor de la Trianon încoace, mama ei de Franță, Vladimir cu maica pravoslavnică dintotdeauna.

Ungaria, fiind dumneaei vârâtă până peste cap în imperiul habsburgic taman la vreme de război mondial și de creștere a vrerii de independență a statelor fostului imperiu, a fost de partea greșită a istoriei.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button