Strigătul unui român la protest: „Ne-au luat tot. Ne-au mai lăsat doar libertatea și speranța.”

Pe marginea unei autostrăzi blocate de furie și nedreptate, un român simplu a spus ce simte o națiune întreagă – cu lacrimi în ochi, dar cu capul sus. Nu a fost doar o frază. A fost un strigăt. O rană deschisă. A fost verdictul unei țări batjocorite.

Românii nu mai ies în stradă pentru capricii. Ies pentru supraviețuire. Pentru demnitate. Pentru dreptul de a trăi din munca lor, nu pentru a plăti luxul unor impostori cocoțați în funcții. Se revoltă împotriva taxelor care îi sufocă, a instituțiilor care îi amenință și a propagandei care le insultă inteligența – totul pe banii lor!

Ajunge! Ajunge cu aroganța politicienilor care trăiesc în birouri de sticlă, în timp ce oamenii rabdă frigul și foamea. Ajunge cu ordinele venite de la Bruxelles, Berlin sau cine mai crede că România e o provincie de servitori! Românii nu mai acceptă să fie colonie!

Când jandarmii sunt trimiși împotriva cetățenilor, nu mai vorbim despre democrație. Când justiția tace, iar presa minte, nu mai vorbim despre stat. Dar în tot acest întuneric, românii au păstrat ce nimeni nu le poate lua: curajul de a spune „Nu!”, de a se ridica, de a cere socoteală.

Astăzi, România nu a protestat. România a strigat. A spus: „Nu suntem învinși. Nu ne plecăm. Nu mai tăcem.”