Flutur (CJ Suceava): TIR-urile care merg spre Ucraina au stricat drumuri judeţene şi comunale
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, marţi, că TIR-urile care merg spre Vama Siret au afectat infrastructura de drumuri judeţene şi comunale şi au blocat accesul oamenilor care vroiau să-şi strângă recoltele din câmp.
El a afirmat, în şedinţa Consiliului Judeţean, că există fluctuaţii, în ultima vreme, în ceea ce priveşte traficul spre Vama Siret, dar trebuie găsite soluţii pentru rezolvarea problemei.
‘Am avut şi 30 de kilometri de TIR-uri care aproape că ajungeau la Suceava la un moment dat. Aici va trebui să găsim nişte soluţii. Au fost nemulţumiri din partea unor oameni şi faptul că unii şoferi au mers pe drumuri laterale, au stricat drumuri comunale, drumuri judeţene, au blocat şi nu puteau ieşi oamenii la câmp sau să iasă cu recolta’, a spus Flutur. Preşedintele CJ a subliniat faptul că DN 2 nu este atât de larg încât să permită trecerea în siguranţă a două maşini în sens opus, când sunt camioane ce staţionează. ‘E o chestiune în care rog Poliţia să fie atentă’, a subliniat Flutur.
Conform acestuia, deschiderea unor noi puncte de trecere ar putea contribui la fluidizarea traficului, dar partea ucraineană nu s-a putut conforma încă în acest sens.
‘Sperăm să deschidem punctul vamal Vicovu de Sus cât de repede şi Ulma din Suceava şi Racovăţ de la Botoşani. Era un termen, 20 iulie, angajament dat la întâlnirea comună cu Ucraina. Ei nu au putut respecta termenul pentru că la Crasna în Ucraina au încă nişte probleme şi şase kilometri de drum nu e practicabil ca să vină maşinile încoace. Nu depinde de noi. Noi suntem gata şi sper ca într-o lună şi ceva să fie gata şi cel de la Ulma-Rusca’, a mai menţionat Gheorghe Flutur.
VEZI ȘI: România devine prima ţară din Uniunea Europeană care are un plan cu măsuri concrete pe termen mediu şi lung privind integrarea facilă în ţara noastră a refugiaţilor din Ucraina, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă
România devine prima ţară din Uniunea Europeană care are un plan cu măsuri concrete pe termen mediu şi lung privind integrarea facilă în ţara noastră a refugiaţilor din Ucraina, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă într-un mesaj online transmis în cadrul conferinţei „A vision for medium and long-term Refugees Response in Europe – Romania’s Plan for an integrated and inclusive response to protect Refugees from Ukraine”.
„Am trecut împreună în ultimele 6 luni prin momente nu numai dificile, dar, aş spune, şi unice în context european în procesul complex de realizare, de construcţie a răspunsului strategic al României la criza umanitară a refugiaţilor din Ucraina. Faptul că astăzi putem vorbi despre intrarea în etapa a doua de intervenţie destinată măsurilor de integrare pe termen mediu şi lung este rezultatul unui efort comun de tip all society response, care a presupus implicarea specialiştilor din cinci ministere, a agenţiilor ONU prezente în România, a tuturor instituţiilor Uniunii Europene prezente în România şi aş sublinia, în mod aparte, a întregii societăţi civile într-o formulă de coordonare şi dialog,