În ultima vreme – mă refer la ani, nu la decenii – apar pe firmamentul românesc formațiuni noi, cărora nu le-aș spune partide, ci mai curând partidulețe, ceva minuscul și aproape inobservabil, aflat sub înaltul patronaj al vreunui fost dinozaur politic, decăzut între timp și ajuns un mic șoricel independent.
Poate nimeni n-ar îndrăzni să mai râvnească la mărire după ce a făcut-o de oaie, dacă nu s-ar încuraja singur cu succesul din anii trecuți al partidului USB și al anonimului de atunci Nicușor Dan. Sau cu succesul mai recent al AUR și al necunoscutului Simion, ajuns cunoscut mai mult ca obraznic și tupeist, decât ca om politic.
Cea mai recentă apariție de acest fel este desigur cea a răzbătătoarei doamnă Viorica Dăncilă, fostă europarlamentar, fostă prim ministru, fostă președintă a PSD, fostă candidată la Cotroceni și ieșită recent din purgatoriul BNR.
Doamna Viorica înființa astă primăvară partidul NOI (Națiune, Oameni, Împreună) și-l branduia sforăitor cu un bla-bla-bla scos din naftalina altora: „identitate, unitate, suveranitate, demnitate, garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, preocuparea permanentă pentru perenitatea valorilor democratice, comuniune, echitate, meritocrație, spirit civic” și multe altele.
Însuflețiți de bla-bla-bla-ul partidului, membrii NOI și-au ales-o președintă pe doamna ex-de-toate, cu o majoritate zdrobitoare (247 de voturi ”pentru”, 2 voturi nule şi 2 voturi ”împotrivă”) și i-au dat ocazia să rostească următorul angajament către țară: „Vă garantez că Partidul Naţiune Oameni Împreună (NOI) va fi un partid important pe scena politică românească”.
De atunci și până acum, n-am mai auzit nimic despre importantul partid de pe scena politică românească, garantat cu atâta patos de către noua aleasă.
După cum n-am auzit nimic nici despre noul partid Alianța pentru Patrie (ApP), înființat cam tot pe atunci, poate de Dragnea personal, poate de interpusul său Codrin Ștefănescu, poate de alți patru interpuși, declarați membri fondatori, care însă se cam feresc să-i știe lumea cu nume și prenume.
Recunosc. Simți un puternic impact emoțional, când auzi cu ce cuvinte patetice încearcă Dragnea să-i ademenească pe românii sensibili: (Partidul) „s-a născut din lacrimi, deznădejde şi din suferinţă. A noastră, a tuturor, dar şi din speranţa că încă se mai poate recupera România”.
Nu-ți dau lacrimile? Aproape aș zice că nici despre ApP n-am prea auzit mare lucru, dacă n-aș citi obiectivele asumate și sintetizate astfel:
„Obiectivele Alianței pentru Patrie sunt obiectivele românilor patrioți, sătui de asuprirea și disprețul politicienilor progresiști, neomarxiști, care acționează, așa cum am văzut cu toții, la comenzile străine de țară și popor și strict în interesul propriu”.
În plus, odată cu „obiectivele” românilor patrioți, ApP publică un planiglob, cu amplasarea numeroaselor sale filiale, răspândite peste tot: în Germania, Luxemburg, Franța, Spania, Italia, Austria, Turcia, Israel, Marea Britanie, Norvegia, plus încă vreo 56, răspândite prin județele României și prin sectoarele capitalei.
Deocamdată, n-am aflat cât costă să întreții atâtea filiale (66, dacă am numărat bine), cine plătește banii, ce treabă fac ele și pentru ce își permite Dragnea atâta cheltuială,
