România, din nou lider european la creşterea vânzărilor de automobile electrice. Salt de 412% în trimestrul al doilea
Ponderea autoturismelor electrice pe piaţa din Europa a crescut în trimestrul al doilea, în timp ce vânzările totale de automobile au scăzut, iar România a avut, din nou, cea mai mare creştere a vânzărilor de automobile electrice din regiune, arată datele publicate joi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
În perioada aprilie-iunie 2022, vânzările de automobile electrice pe baterie în Uniunea Europeană (UE) au crescut cu 11,1%, până la 233.413 de unităţi.
România a avut cel mai puternic avans procentual (412,4%)
Multe pieţe europene au înregistrat creşteri procentuale de trei cifre (peste 100%), însă România a avut cel mai puternic avans procentual (412,4%), în condiţiile în care au fost vândute 2.352 de automobile electrice în al doilea trimestru al acestui an, faţă de 459% unităţi în perioada similară a anului trecut.
Cota automobilelor pe baterie în UE a ajuns la 9,9% din înmatriculări în al doilea trimestru din 2022
Cota automobilelor pe baterie în UE a ajuns la 9,9% din înmatriculări în al doilea trimestru al acestui an, de la 7,5% în perioada similară a anului trecut. Ponderea automobilelor hibride de tip plug-in a crescut de la 8,4% până la 8,7%, în pofida unei scăderi a numărului de unităţi vândute.
Datele ACEA arată că automobilele cu motoare pe benzină şi diesel au reprezentat în continuare majoritatea automobilelor vândute în al doilea trimestru al acestui an, cu o cotă de piaţă de 55,8%, chiar dacă vânzările de automobile diesel cu scăzut cu o treime iar cele pe benzină cu o cincime.
La începutul acestei săptămâni, ACEA a dat publicităţii şi datele privind înmatriculările de autoturisme în luna iunie, când au fost înmatriculate doar 1,06 milioane vehicule, cea mai slabă lună iunie de la debutul publicării datelor statistice în 1996, scrie Agerpres.
Citește și – Jogger 1,6 E-Tech, primul hibrid din istoria Dacia. Cu cât se reduce consumul
Dacia lansează curând primul model hibrid din istoria companiei, Jogger 1,6 E-Tech.
Această maşină este realizată după modelul CMF-B al grupului Renault, are 4,55 metri lungime, 1,8 metri lăţime şi 1,6 metri înălţime. Garda la sol este de 20 cm, ceea ce îi conferă un aspect de SUV.
Jogger se vinde acum în două motorizări, 1.0 TCe 110 şi 1.0 ECO-G100, cu alimentare pe benzină şi GPL.
De anul viitor, însă, în ofertă o să apară şi motorizarea E-Tech, hibrid, bazat pe un motor de benzină 1,6 litri. Unitatea o să lucreze în combinaţie cu două motoare electrice, unul având rol de starter-generator.
Va avea o putere maximă de 140 CP şi va avea şi o baterie litium-ion de 1,2 kWh. În oraş, maşina va putea fi condusă în regim complet electric. Sistemul de propulsie în afara oraşului va reduce consumul cu până la 40%, scrie promotor.ro.
Testele EuroNCap 2022, finalizate. Dacia Jogger, rezultat dezamăgitor
Au fost finalizate testele de siguranţă EuroNCap 2022, fiind stabilite astfel cele mai sigure maşini din Europa.