Diana Șoșoacă respinge negocierile cu AUR, ruinând unirea forțelor suveraniste
Diana Șoșoacă a refuzat orice colaborare cu partidul AUR, declanșând un scandal în locul negocierilor. Într-un moment crucial pentru unirea forțelor suveraniste împotriva PSD și PNL, Șoșoacă a ales să închidă ușa dialogului, lăsând loc de speculații cu privire la posibile înțelegeri cu alte partide.
Șoșoacă rămâne cu circul. Aceasta a respins până la urmă negocierile cu partidul AUR, ruinând orice fel de încercare de a uni forțele suveraniste din România. Într-un moment în care românii au nevoie de o forță politică suveranistă care să se lupte cu PSD și PNL, Diana Șoșoacă a ales să își bată joc de această mișcare și să refuze orice urmă de dialog cu reprezentantele partidului AUR. AUR a trimis o comisie de negociere formată din 3 doamne, Georgiana Teodorescu, Ramona Ioana Bruynseels și Geanina Șerban. Negocierile practic nici nu au început pentru că Șoșoacă a declanșat instant un scandal monstru și a chemat Poliția când s-a văzut cu reprezentantele AUR. AUR va continua dialogul cu forțele politice suveraniste, acele partide care chiar sunt deschise la negocieri și care doresc cu adevărat să lupte împotriva PSD-PNL. Se pare că Diana Șoșoacă a negociat mai întâi cu Ciolacu, i s-a oferit ce trebuie, așa că pentru ea nu mai are sens niciun fel de colaborare.