Șeful Shell, avertisment îngrijorător: Va fi o iarnă cu adevărat grea în Europa. Nu este exclusă raționalizarea energiei
Șeful Shell, avertisment îngrijorător: Va fi o iarnă cu adevărat grea în Europa. Nu este exlusă raționalizarea energiei / Foto: Pexels
Șeful unui gigant energetic european lansează un avertisment îngrijorător.
Raționalizarea energiei în Europa nu poate fi exclusă din cauza îngrijorărilor legate de aprovizionarea cu gaz din Rusia, a avertizat șeful gigantului energetic european Shell, scrie BBC.
Vorbind la o conferință privind energia, Ben van Beurden a spus că urmează o „iarnă cu adevărat grea în Europa”, iar prețurile la energie urmează să înregistreze creșteri „semnificative”. Avertismentul său vine după ce prețurile energiei au crescut la începutul acestui an, după ce Rusia a invadat Ucraina. Rusia a fost, de asemenea, acuzată că folosește gazul „ca armă” prin limitarea livrărilor ca răspuns la sancțiunile UE.
Germania, tot mai aproape de raționalizarea gazelor
Luna trecută, Germania s-a apropiat de raționalizarea gazelor după ce a declanșat stadiul de „alarma” a unui plan de urgență pentru a face față penuriei de gaze, pe fondul temerilor legate aprovizionare. Cel mai înalt nivel al planului ar permite statului să intervină și să prioritizeze alocarea energiei către gospodării și serviciile de urgență.
Săptămâna aceasta, livrările rusești de gaze naturale către Germania prin conducta Nord Stream 1 din Marea Baltică au fost oprite pentru 10 zile de lucrări anuale de întreținere, dar există temeri că aprovizionarea ar putea să nu repornească.
Și Italia are probleme cu aprovizionarea de gaze
Italia a raportat, de asemenea, lipsuri de aprovizionare cu gaz. Gigantul energetic italian Eni a dezvăluit luna trecută că primește doar jumătate din cei 63 de milioane de metri cubi pe zi pe care i-a solicitat de la Gazprom.
„Va fi o iarnă cu adevărat grea în Europa. Unele țări se vor descurca mai bine decât altele, dar cu toții ne vom confrunta cu o escaladare semnificativă a prețurilor la energie.”, a spus Ben van Beurden.
UE este puternic dependentă de combustibilii fosili rusești, Rusia furnizând 40% din gazele sale naturale. De asemenea, furnizează 27% din petrolul importat din UE, primind în schimb aproximativ 400 de miliarde de euro pe an. Blocul european a întreprins măsuri pentru a se renunța la combustibilii fosili din Rusia ca răspuns la războiul din Ucraina, interzicând majoritatea importurilor de petrol până la sfârșitul anului 2022. În plus, UE s-a angajat să reducă importurile de gaze, dar s-a dovedit mai greu să convină asupra unor măsuri suplimentare, cum ar fi o interdicție totală.
Europa ar putea primi mai multe gaze din Est, dar nu de la Rusia. UE și Azerbaidjan, proiect de acord privind aprovizionarea suplimentară
UE se pregătește să semneze cu Azerbaidjan un acord de import de gaze fără obligații pentru a reduce dependența de Rusia.
„Parteneriatul strategic” UE-Azerbaidjan are în vedere „transportarea gazelor naturale din zona Caspică către Uniunea Europeană și, eventual, către țările din Balcanii de Vest… pentru a crește diversificarea”, se arată în proiectul de acord,