Noua stângă pretinde că e „de dreapta“. Profesor Bocancea: „Este tot o tehnică populistă“ / „Parcă își dau singuri cu tesla peste degete“
Sorin Bocancea, profesor universitar doctor la Universitatea „Petre Andrei“ din Iași, a subliniat o altă tehnică populistă, folosită de noua stângă din România, care pretinde a fi de dreapta.
„Să vii să susții împotriva unei majorități ideea unei minorități, nu este în regulă. Adică, tu pui o majoritate să suporte mofturile unei minorități! Până la urmă, în democrație, toți trebuie să aibă același drept de a-și susține drepturile. Nici tirania majorității, de care vorbea John Stuart Mill, dar nici tirania minorității! Or, noua stângă vine cu o tiranie a minorității!“, a spus Sorin Bocancea.
„Noua stângă care pretinde că e anti-stânga! Asta mă deranjează cel mai mult! Adică, pretinde că e de dreapta pentru că la stânga e perceput PSD-ul…“, a punctat Val Vâlcu.
„Este tot o tehnică populistă, o tehnică de auto-extragere! Au vrut să exploateze faptul că oamenii sunt dezamăgiți, și de stânga, și de dreapta clasică…atunci, hai să ciupim și de la stângă, și de la dreapta procente!“, a spus Sorin Bocancea.
„Pe de aceeași parte, se auto-limitează. Parcă își dau singuri cu tesla peste degete. Mă gândeam la metafora: o muscă într-un borcan. Are capacul pus, nu vine nimeni să o dea de acolo afară, dar nici tu nu poți depăși carcasa, sticla și capacul. Deci, ei își securizează un 5-10%, în care nici nu intră nimeni, dar nici ei nu pot părăsi acel 5-10%. Și când e o criză mondială de energie, când ai probleme, să vii să blochezi hidrocentralele…m-am tot gândit ce îi motivează?! Iată, populismul promite soluții acum! Păi, ce promiți? Că strici două hidrocentrale și lași pe om fără curent electric! Care e ideea?“, a spus Val Vâlcu.
„O să se întrebe, la un moment dat, ce caută ei în viața lor pentru că nu au soluții! Repet, nici ideologic nu sunt coerenți, măcar de ochii lumii să vină cu o coerență ideologică. Or, când vii cu mesaje contradictorii, la ce să te aștepți?! Numai la chestiunea anti-sistem? Păi, nu mai poți să vii cu discurs anti-sistem când tu ești deja în sistem de atâta timp.“, a spus Sorin Bocancea.
„I-au dat afară!“, a replicat Val Vâlcu.
„Au și ieșit de la guvernare pentru că nu au fost în stare să negocieze…“, a spus Sorin Bocancea.
„Ei zic că i-au dat afară de la guvernare când făceau reforma…“, a declarat Val Vâlcu.
„Dacă negociau, nu îi dădeau afară! Nu au știut să negocieze, nu mergi cu țâfne! Scopul unui partid este să ajungă la guvernare și să își păstreze puterea cât mai mult! Or, când mergi cu mofturi și cu țâfne ești eliminat, în secunda doi ești lăsat în off-said!“, a arătat Sorin Bocancea.
„Ei spun că au rămas verticali, că nu s-au îndoit, că nu au căzut la pace cu ăștia răi…“, a menționat Val Vâlcu.
„Da, vertical, dar pe afară. Scopul trebuie să fie înăuntru, la putere, nu pe afară!