Social-democrații și liberalii cer retragerea sprijinului politic pentru Proteasa și Alfred Simonis
PSD Timiș cere revocarea liberalului Alexandru Proteasa din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.
Noi tensiuni apar între PSD și PNL, după ce social-democrații din județul Timiș au cerut revocarea din funcție a lui Alexandru Proteasa, vicepreședinte al Consiliului Județean, după o anchetă jurnalistică ce ar fi demonstrat că firmele familiei sale ar avea legături cu funcția pe care o deține.
La rândul lor, liberalii cer retragerea sprijinului politic din partea PSD pentru Alfred Simonis, președintele Camerei Deputaților, despre a cărui familie Alexandru Proteasa spune că l-a amenințat.
”Alexandru Proteasa este coordonatorul comisiei care se ocupă de centrul de legume şi fructe pe care Consiliul Judeţean Timiş îl construieşte în comuna Tomnatic. Chiar dacă neagă acest lucru, este contrazis exact de preşedintele Alin Nica. Această importantă investiţie, care a beneficiat de o suplimentare a fondurilor de 4 milioane de lei, nu este terminată şi deja are semne de degradare. În tot acest timp, compania contractată pentru a duce la bun sfârşit acest proiect lucrează pentru o societate comercială din Moşniţa Nouă ce aparţine familiei lui Alexandru Proteasa şi care construieşte un centru comercial. Evident, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş neagă totul, însă dovezile par a fi foarte clare”, a tansmis PSD Timiș.
Alexandru Proteasa a accentuat faptul că a primit amenințări din partea familiei Simonis.
”Avem în faţă un nou atac politic mizerabil, bazat într-adevăr pe interese personale, însă nu ale mele, ci ale liderului PSD, Alfred Simonis. Manipularea informaţiilor şi folosirea grupului politic PSD reprezintă o răzbunare a familiei Simonis în faţa căreia am refuzat să cedez la şantaj. Fratele lui Alfred Simonis m-a ameninţat că îmi va fabrica acest scandal dacă nu pun presiune pe funcţionarii publici din CJ Timiş ca să îi elibereze un aviz necesar construirii unui centru comercial. Legal, acel aviz nu putea fi eliberat, iar eu nu fac nici favoruri, nici nu cedez la presiuni, şantaj şi ameninţări. Aştept cu interes acel plen în care consilierii judeţeni PSD îmi vor cere revocarea lipsită de orice temei şi argumente, ca să le expun şi eu conversaţiile cu familia domnului Simonis, mai ales ultima conversaţie care s-a încheiat cu concluzia că eu şi preşedintele CJ Timiş «merităm să fim bătuţi pe stradă» pentru că nu răspundem la comenzi”, a declarat Alexandru Proteasa, vicepreşedinte al CJ Timiş.
Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș spune că e vorba de o execuție politică. Pentru ca un vicepreședinte să fie revocat din funcție este nevoie de votul a 2/3 din totalul consilierilor județeni, intenția trebuind să fie argumentată și supusă votului.
”Încercările politice ale PSD de a semăna confuzie în rândul comunităţii nu sunt noi. Livrează informaţii trunchiate către jurnalişti, îşi asumă ştiri false şi se folosesc de instituţiile statului pentru a performa execuţii politice. Cazul lui Proteasa este copia cazului meu la Consiliul Naţional de Integritate. Şi în cazul lui, dacă se va face o sesizare, procurorii îi vor atesta nevinovăţia”, susţine Alin Nica, preşedintele CJ Timiş.